Dorian Gray (paused!)

Se intinse dupa valiza din piele maro, cu incrustari de fildes, si o apuca bine inainte ca miscatorul curent de oameni sa-l inghita. Iesi din tren si-si aseza palaria neagra pe cap, isi stranse mai bine paltonul pe el si zambi la vederea agitatiei. Gara forfotea de lume odata cu ora diminetii tarzii, desi in geamurile inalte putea vedea picurii de ploaie si norii gri.
Fosnetul unei rochii rosii ii atrase privirea. Par rosu, geamantan negru. Nu apucase sa vada altceva. Intoarse capul peste tot in jurul lui, dar ea - oricine ar fi fost - disparuse. Oricum, avea treburi mai importante. O trasura neagra ca pana corbului, lucioasa si plina de lux il astepta pe el. Vizitiul se inclina ceremonios.
- Domnule Gray ?
Dorian schita un zambet fermecator.
- Chiar el.
Urca in trasura si inchise usa, apoi privi pe geam in timp ce parasira gara si iesira pe straziile inguste ale orasului. Londra. Mai fusese in Londra, dar mereu ca micul Dorian. Niciodata ca Domnul Gray. Dar acum erau ale lui : tot, numele, banii, casa, trasura. Totul era a lui. Merit asta, oare? Nu. Meritam felul in care traiam inainte? Nici asta. Nu stia exact ce merita. Ar fi fost totul sau nimic, la fel ca orice din viata lui.
Trasura se opri in fata unei case - desi cuvantul potrivit ar fi fost mai degraba conac - , iar el cobora simtind doar o usoare emotie si mai multa mandrie. Era din caramizi gri si albe, cu tigle acoperite de granit si geamuri fumurii. Era veche, superba, impunatoare, si scumpa. Era casa Gray.

Henry isi termina trabucul si i-l puse pe tava servitoarei care-l servise noaptea trecuta la fel de bine ca si acum. Ii facu un semn rapid cu mana cand usa conacului se deschise.
- Presupun ca acum o sa-l vedem cu totii pe Dorian Gray, asa este? spuse el, razand, unui domn din apropiere, pe care-l cunoscuse la barul din piata cu flori in urma cu cateva nopti, dovedindu-se ca individul era un scump producator de Whisky american.
Nu astepta un raspuns din partea barbatului, ci isi intoarse privirea spre usa, cand auzi primul pas. Fusese de acord sa-l intampine pe Dorian Gray in propria lui casa, desi Basil aproape il implorase sa n-o faca.
Un baiat de nu mai mult de douazeci de ani pasi usor pe podeaua incrustata cu chihlimbar si fildes, scumpa...ca tot ce era in acea casa si in acel colectiv oarecum ales. Hainele ii erau curate, mersul era manierat, felul in care-si misca palmele arata ca mainile ii erau numai bune pentru a tine un pahar de crital plin cu vin rosu in ele. Desi nu parea a fi un baiat crescut in lux, cum erau majoritatea dintre cei care-l asteptau, acest Dorian Gray avea stofa de sofisticat, de barbat pregatit pentru o viata in desfrau, whisky si trabucuri egiptene.
Se apropie de el si il saluta politicos, dand din cap.
- Dorian Gray. spuse el, salutandu-l din nou. Henry Wotton, incantat de cunostinta, domnule Gray.

Dorian servi acelasi zambet pe care-l servea tuturor ; fie bucatareasa, majordomn, lord sau verisor, sarmul lui nu facea nici o exceptie sau favorizare. Inclina formal din cap.
- Domnule Henry ... Wotton ? Am auzit cate ceva despre dumneavoastra.
Surase sugestiv si intinse galant o mana spre fotolii.
- Ce ziceti, sa luam loc? Observ ca ati facut asta deja.
Isi roti priviriile de cateva ori prin camera inalta. Interiorul casei era exact cum se asteptase, si poate chiar mai mult. Se uita la reflectia care-l masura din oglinda ; un baiat tanar, inalt, perfect. Parul negru si mat, aproape lung, ii atingea umerii nepasator, si pielea alba facea ochii intunecati sa nu treaca neobservati. Nimic la el n-ar fi trecut neobservat : obrajii inalti, tinuta aristocrata, mainiile grijulii. Perfectiune, si totusi... . Trebuia mai mult. Mereu mai mult.

- Sunt mai mult ca sigur ca ati auzit multe despre mine, domnule Gray. spuse Henry, in timp ce se aseza pe fotoliul de langa cel al lui Dorian. Si toate necurate...adauga, razand, iar un cor de rasete masculine umplu incaperea. Henry ofta, aparent fericit, si scoase o cutie cu trabucuri din buzunarul camasii de olanda scumpa.
- Un trabuc, domnule Gray?

- Necurate au fost intradevar.
Dorian zambi si intinse o mana cu degete lungi spre cutia de trabuc. De atatea ori cand vizitase casa asta, cand fusese privat de lumea de dincolo de usa neagra, simtise mirosul fumului intrand pe sub prag. Si in rarele ori cand reusise sa iasa, ii vazuse fumand si band, dansand, flirtand. Le observase luxul, savoarea si seva ametitoare, si tanjise dupa ele mai mult decat tanjise dupa viata insusi. Iar acum le obtinuse.
Trase incet din trabuc, iar ierburiile ii prinsera limba si dintii intr-un dans in perechi. Sufla incet fumul, clipind vag, si dansul se termina. Zambi spre Henry.
- Incantatoare trabucuri. Venind vorba, poti sa-mi spui Dorian.

Henry avusese absoluta dreptate. Mainile sale erau perfecte pentru o aristocratie desfranata.
- Perfect, Dorian. Perfect...spuse, zambind cu toti dintii, incantat si sigur pe sine, ca intotdeauna. Uite, Dorian.incepu Henry. Am dat o petrecere cu grupul nostru restrans in aceasta noapte, doar ca sa cinstim venirea ta, pentru nimic altceva deosebit de important. Trebuie sa faci cunostinta cu toti, sunt sigur ca te vor iubi asa cum incep si eu sa te plac, domnule Gray. incheie Wotton, uitandu-se complice la domnii si doamnele din spatele sau, apoi la fata perfecta a lui Dorian.

Dorian se apleca periculos de mult spre Henry si mai trase odata din trabuc.
- Cine a spus ceva despre iubire, domnule?
Mana lui aluneca incet pe genunchiul barbatului, apoi se retrase inapoi in scaun ca sa sufle fumul. Zambi inca o data si facu o reverenta prin care le dadea acordul.

Henry zambi complice spre Dorian, incantat de directia in care se indreptau lucrurile cu acest nou domn Gray, care parea sa-l inlocuiasca pe cel vechi, si sa-l imbunatateasca in acelasi timp, adaugand mult mai multe atributii la personalitea sa.
- Cu o asemenea atitudine, Dorian, vei face ca doamnele noastre din spate sa roseasca la fiecare privire, sa stii de la mine. il avertiza el, in gluma.

- Nu pot fi decat ceea ce sunt deja.
Rase incet si scutura trabucul in scrumiera aurita.
- Nu sunteti de acord cu aceasta zicala, domnule Wotton ?

- Si imi place deosebit de mult ceea ce esti, Dorian. Te-am cunoscut de cateva momente si deja stiu ca-mi vei fi pe plac in cursul sederii tale la Londra. ii replica Wotton, zambindu-i pervers si ascuns, apoi adauga: Apropo, Dorian. Poti sa-mi spui Henry...ii spuse, apoi ii mai intinse un trabuc si facu semn servitoarei sa aduca bauturile.

- Daca iti place ceea ce sunt, atunci avem un lucru in comun.
Apuca perfect paharul de whiskey si sorbi incet. Bause inainte, dar nu din cristal. Parca paharul aducea propiul gust perfect bauturii. Alcolul il incalzi si mai mult, desi n-ar fi avut neaparata nevoie. Se ridica si stranse mana lui Wotton.
- In seara asta, in camera asta, cu dispozitia asta. Adu pe oricine caruia i-ar place ceea ce sunt. Si zambeste, Henry. Londra e pe cale sa gazduiasca mai multe pacate ca inainte, si la fel si Casa Gray.

- Pacatele sunt specialitatea mea, Dorian. Dupa cum, presupun, ca bine stii deja. Dar dupa aceasta petrecere am alte planuri cu tine. Simt o arzatoare dorinta sa te duc in barulmeu preferat. E chiar langa piata de flori, nu este departe, iar probabil ca iubitul nostru Basil, si facu semn spre un om cu o esarfa galbena la gat, din dreapta lui, ne va incoti bucuros. Dorian...spuse Wotton, strangandu-i mana, in aceasta perioada, in care vei locui in Londra, la numele orasului va trebui adaugat inca un cuvant. Si acela este: perfectiune. Sau pacat, acelasi lucru, din perspectiva mea. Sper ca si din a ta...

- Perfectiunea e echivalentul pacatului, Henry.
Dorian zambi si facu inca o reverenta, aboi incepu sa urce scariile parca facute din catifea. Fu gata sa intre dincolo de usa neagra, cum facuse cand era copil, dar apoi usiile duble, din lemn rosu, ii aparura in fata. Camera stapanului casei. Camera lui.
Un pat imens cu baldachine pana la tavanul circular ii trezea o groaza de idei despre ce s-ar putea petrece acolo. Hainele ii fusesera deja impachetatate si asezate in scrinul inalt, asa ca totul il astepta ca si cum s-ar fi nascut acolo. Zambi incet si se aseza la biroul din fata geamului, incepand sa scrie cursiv o lista cu ce sa cumpere. Sau mai degraba, pe cine sa cumpere.

Henry Wotton isi stinse trabucul printr-o miscare rapida de mana, care denota obisnuinta si rafinamentul care-i intrase deja in vene. Dadu pe gat whisky-ul american si se ridica, uitandu-se la colectivul din spatele sau, care ii astepta orice vorba, miscare sau chiar mustrare. Era frumos ca toti sa fie la cheremul lui, la picioarele sale.
- Asigurati-va ca in portofelul domnului Gray sunt atatea lire cat doreste inima sa, ca sa aiba pentru tot ce iti doreste sa achizitioneze. spuse el rapid, apoi se indrepta spre iesire, murmurand: sau pentru cineva pe care doreste sa-l achizitioneze.
Henry Wotton deschise usa cu o mana alungita, perfecta si tanara, apoi o inchise la fel de usor si elevat, folosindu-si manierele de bun domn ziua si desfranat ordinar noaptea.

Dorian inmana lista acoperita de o catifea visinie unuia dintre servitori, si striga altuia sa i se pregateasca baia. Cand fu gata -lucrurile aveau o viteza incantator de ametitoare in Londra- , ceru sa nu fie deranjat.
Se dezbraca incet si se cufunda in apa fierbinte, inchizand ochii incet. Avea sa fie o seara grozava.

Basil pasi pragul casei domnului Gray din nou, pentru ca uitase sa se prezinte personal. Niciodata nu-i spusese lui Wotton cat ura sa fie prezentat indirect, asa ca acum ii facea o vizita noului sau domn Gray.
Trabucurile fumate ale celor doi inca se raceau in scrumiera in forma de frunza de vita de vie, aurita, desigur. Paharele insa nu mai erau. Servitorii lasau intotdeuna trabucurile si tigarile sa mai poposeasca un timp la locurile lor, pentru ca umleau aerul cu un miros placut de vanilie si fum proaspat, linistitor.
Lua sticla in drumul sau si o puse la buze, band doua sau trei inghitituri mici. Bautura nu fusese niciodata pasiunea sa, dar i se spusese ca arata deosebit de bine cu paharul de whisky in mana. Puse sticla pe o masuta de cafea care i se ivi in drum, la etajul 1. O servitoare trecu grabita pe langa el. O opri printr-un scurt semn al mainii.
- Unde este domnul Gray?
- Face o baie, domnul meu. A cerut sa nu fie deranjat.
- Sunt un prieten. o informa el, apoi pleca mai departe, zambind.
Baia avea o usa incrustata cu argint si aur, o oglinda statea in dreptul capului sau si pe margine avea acelasi model de frunza de vita de vie ca si scrumiera, doar ca pe acesta tronau niste mici pietre pretioase.
Batu la usa discret, apoi deschise. Inauntru era cald, aerul era fierbinte. Mirosul de vanilie de la trabucullui Dorian gray se simtea pana si aici.
Basil fusese cu spatele pana acum, asa ca lui Dorian nu i se oferise ocazia sa protesteze.
- Banuiesc ca stii deja cine sunt, domnule Gray. glumi Basil.

- Cu siguranta stiu! exclama Dorian ,sincer uimit, apoi un zambet ii inflori pe fata. Iesi afara din cada fierbinte, infasurandu-si un prosop in jurul mijlocului.
- Insa n-am apucat sa va cunosc oficial. Speram sa puteti astepta pana in seara asta, dar nu vad ce rau ar face cateva ore mai devreme.
Intinse o mana alba, perfecta, si zambi si mai fermecator.

Basil se intoarse si ii apuca mana domnului Gray, apoi rase.
- Sunteti plin de sapun, domnule Gray.
Basil ii stranse mana si mai tare lui Dorian si ii atinse usor degetele perfecte, apoi mana sa aluneca in sus pe bratul domnului Gray...
- ...din cauza sapunului. spuse Basil, cu o urma de zambet pe fata.

Dorian zambi, simtind vag cum barbatul il prinde pe-un picior gresit. Se apropie de el, lipindu-si trupul gol de camasa lui fina, si zambi.
- Atunci haideti sa vedem ce sa intampla cand nu mai e sapun, nu credeti?

Basil ii simti rasuflarea plina de miros de trabuc si vanilie chiar in fata nasului, si asta fu indeajuns. Era ca o supradoza de ambrozie, cel mai frumos afrodiziac.
- Tanjesc sa aflu, sincer sa fiu. sopti Basil, in timp ce-si misca incet mainile pe soldurile perfecte ale lui Dorian.

Dorian se apropie sa ii sopteasca ceva la ureche, oprindu-i mainile cu o miscare ferma.
- Tanjesti? Desigur.
Se apropie si mai tare ; de acum nu mai era nici un loc intre ei. Era constient de cat de calda si seducatoare ii suna vocea.
- Cu totii tanjim dupa ceva, Basil. Si lucrul pe care-l vrei tu trebuie sa astepte.
Zambi, facand o reverenta, apoi lasa prosopul sa cada pe jos in timp ce urca scarile catre dormitorul lui.

Basil rase, uitandu-se la corpul perfect al lui Dorian Gray.
- Atunci fie. O sa ne reintalnim in aceasta seara, la banchetul de bun venit al lui Henry Wotton. La revedere, domnule Gray. spuse, si facu o reverenta adanca, zambindu-i cu toti dintii.

Victoria lasa cartea deoparte, clipind incet, ca sa n-o podideasca lacrimiile. Nu-i placuse niciodata sa-l astepte cu atata fervoare, cu atata speranta, si el sa se usureze pe sentimentele ei. Niciodata, si cu atat mai putin acum. In toata lumea buna a Londrei se raspandise vorba despre "serata" domnului Gray din seara asta, si Victoria stia ca era invitata. Insa nu fara sotul ei. Unde naiba era Henry?

Henry Wotton isi arunca paltonul pretios in mainile unei servitoare gatite ca de sarbatoare, si isi aprinse un trabuc egiptean in drum spre salon.
Impinse usa cu varful piciorului si intra. Ii oferi sotiei sale cel mai calduros zambet, stiind ca ea ar fi singura care ar merita unul...pe deplin.
Se aseza pe canapeaua de langa fotoliul ei.
- Victoria. Pot doar sa sper ca ma vei insoti la banchet. spuse el, cu mult subinteles.

- Banchet?
Victoria stramba din nas.
- Mai degraba orgie, Henry.