Game of Thrones - South

Renly Baratheon ridica distrat din umeri. Nu-i stateau mintile in camera intunecata, impanzita de mirosul greu al bolii.
- Era bolnav. Trebuia sa se intample, eventual. Ceva necurat ar fi fost daca n-ar mai fi dat coltu' odata.
Imediat ce rostise cuvintele in fata septonului, se gandi ca poate nu erau cele mai alese. Ridica din umeri din nou - nici ca-i pasa mai putin. Facu semnul stelei spre ochii mortului, si parasi incaperea, tinand mantia alba a barbatului, prinsa cu clema sabiei de argint .
Petyr il prinse din urma ; Renly ii arunca un zambet din coltul gurii. Nu avea nici un sentiment iesit din comun pentru micul Lord - nici de stima, nici de dispret. Dar el era mereu generos cu zambetele.
- Cu ce te pot ajuta, Lord Baelish ?
- Nu pe mine, ci pe regat, Lord Renly. Garda Regala are nevoie de o noua sabie.
Se abtinu sa ridice din umeri iar - ar fi fost ceva cu adevarat copilaresc, si zambi din nou. De asemena, se abtinu si sa intrebe de ce era asta sarcina lui.
- Sigur imi sugerezi pe cineva, daca te-ai preocupat. Cine ar fi acela?
Petyr chicoti incet, lasandu-l pe Renly sa intrebe ce era atat de amuzant.
- Ei bine, cel mai bun candidat ar fi cineva din Highgarden - nu avem niciun cavaler din vechiul Reach. Dar Wiles e betegit de un picior de cativa ani buni, si Mace nu ne-ar sluji mai mult de cativa ani inainte sa-i calce pe urme Lordului Giles, din camera din spatele nostru.
Renly facu un semn cu mana - treci la subiect, gandi.
- Desigur, ar mai fi Loras Tyrell ...
Numele ii suna cunoscut. Petyr se oprise special ca sa-i analizeze reactia, dar el nu facu decat sa zambeasca si il indemna sa continue.
- Si totusi, sunt niste zvonuri ... si mai mult, baiatul e prea necopt.
Renly Baratheon ridica din umeri, gandindu-se doar la vinul auriu de Arbor pe care avea sa-l bea imediat, privind de pe balconul racoros campurile aurii din King's Landing. Nu stia cu sinceritate zvonurile sau nimic despre baiat, cand spuse :
- Vrei Highgarden sau nu ? Ia-l pe acest Loras Tyrell ca Mantie Alba, fie cum o fi.

Loras Tyrell isi trecu o mana prin apa apoi isi stropi fata, lasand picurii reci ca gheata sa-i intre sub tunica, udandu-i adbomenul.
Isi apuca sabia intr-o singura mana si o roti, iar cand armurierul ii aduse aparatorile el le refuza politicos.
- Doar un las ar purta protectie si armuri grele la o lupta prieteneasca. spuse el zambind, apoi se intoarse spre adversar si il fixa cu privirea.
Isi roti sabia in aer si ataca, dar o mana puternica ii prinse umarul intr-o stransoare de fier. Loras se inrosi de furie si se intoarse, dar cand sa loveasca, il vazu pe cel care trebuia sa-l duca la King's Landing.
Omul se dadu speriat inapoi, dar Loras lasa sabia sa cada pe jos, ca semn ca nu-l va rani.
- Iertare, domnul meu. spuse el, sec. A venit vremea sa plecam, asa este? spuse Loras, uitandu-se cu jind la peretii plini de trandafiri ai curtii de la Highgarden, pe care avea s-o paraseasca.
- Da, lordul meu. Este momentul. Va rog sa incalecati, toti va asteptam si drumul este inca luminat. Vom ajunge inainte de miezul noptii, daca drumul este liber.
- Bun. sopti Loras, apoi isi baga sabia in teaca si se uita la cufarul cu lucruri care-i era carat de doi cai roibi.
Se indrepta spre iapa sa alba ca zapada Nordului si ii mangaie gatul, apoi incaleca si dadu pinteni calului.
Cand parasira Highgarden si intrara pe drumul rozelor, Loras Tyrell era flancat de un Florent si un Estermont, amandoi pupilii tatalui sau.
Nu dupa mult timp, se intuneca de-a binelea si dupa cate invatase Loras de la Maester, era trecut de miezul noptii.
Se pare ca mercenarul nu e asa priceput precum crede, si drumul este chiar pasnic.gandi el, fixand cu privirea umerii lati ai barbatului care conducea coloana.
Piscurile muntilor se vedeau palid in lumina noptii, ca florile de primavara de la Highgarden si micul rau care trecea pe langa ei clipocea si stralucea in lumina lunii ca diamantele unei Regine.
Nu mai simtea mirosul de la Highgarden, miros de flori, scortisoara si fructe dulci. Acesta era un semn ca se apropiau de King's Landing.
Loras ofta neauzit, in timp ce poarta cetatii li se deschise.
Trecura in liniste pe o strada numita Strada Surorilor si observa ochii rauvoitori si stralucitori care-i privieau de dincolo de obloane, parca dezbracandu-i cu privirea.
In scurt timp, poarta castelului li se deschise cu un scartait usor si intreaga coloana intra in curtea mare, baietii de la grajduri repezindu-se sa-l ajute sa coboare si sa se ingrijeasca de iapa sa.
Loras Tyrell cobora si simti miros de vin, fum si apa murdara. Dar, in mod straniu, ii placu la nebunie.

Renly puse pocalul inapoi pe masa de lemn inchis, si numara de cateva ori banii din punga de satin. Nu-i ajungeau pentru un joc de noroc nici la cea mai imputita taverna din Westeros, daramite la jocurile lorzilor din castel, care jucau pe mize ametitoare. De obicei, facea rost de acele mize si chiar mai mult, dar in ultima vreme nu fusese la fel de norocos.Privi sprea cerul instelat, convins ca se apropia mai mult de zori decat de seara. Inca o noapte nedormita. Privi spre paharele de vin, si surase incet. Insomnia nu era asa de rea cum o faceau maesterii a para. Isi stranse halatul verde-cenusiu de matase subtire care il acoperea, si se ridica ducandu-se la geam.
Cineva tocmai intrase in curtea castelului ; s-ar fi ingrijorat, daca n-ar fi vazut blazoanele. Se pare ca totusi orele lui Maester Cyloss au ajutat la ceva. Deci noul lor cavaler Alb ajunse ... nu stia daca asta era bine sau rau. Dupa el, nu era nicicum,si asa avea sa ramana.
Era destul de repede, desigur, dar Tyrell era destul de tanar si bogat ca sa nu depinda de o sotie, niste cai obositi sau tanci de tata. Si, in plus, Garda Regala ii chema pe toti la ea cu viteza soaptelor in vant. Dupa insusi Regele -care, de cateva secole, nu o dusese prea bine-, cavalerii din Garda erau cei mai privilegiati. Sau cel putin asta considera Renly.
Dar oare merita? Cu un zambet pe buze, isi trase un surtuc negru cu auriu, niste pantaloni de catifea de aceeasi culoare, si deschise usa. Poate ca, pana la urma, insomnia e destul de nesabuita, gandi Renly Baratheon in timp ce iesea in linistea noptii.

Loras Tyrell se sprijini de zidul de piatra al castelului, tragand lacom aerul caldut si inmiresmat in piept.
Vazu o umbra coborand pe niste trepte, si duse instinctiv o mana pe sabia sa cu un trandafir de jad la capat, dar o lasa repede sa cada la locul ei, in teaca, cand isi dadu seama ca nu mai erau pe Drumul Regelui, ci intr-un castel pazit de Mantii Aurii, mercenari si sute de soldati.
Isi trecu o mana prin parul prafuit, sperand sa nu-i faca strainului o impresie plina de scarba, si se intoarse in directia sa, pentru a-l intampina.

Renly se opri in loc, starnind cateva fire de praf in jurul lui. Pauza. Odata il auzise pe Robert, la o betie, vorbind de prima data cand o vazuse pe Lyanna, timpul il smulse de pe panza lui. Asta se intamplase acum. Pauza.
- Loras Tyrell. ingaima Renly cu un salut, simtindu-si gatul uscat. Ar fi avut nevoie de un pahar de vin, de zece, de o suta, si stia ca nu ar fi fost destul sa-si faca curaj.
- Ma numesc Renly, Renly Baratheon.
Pauza. Totul era oprit in continuare.

Loras nu se putea gandi ce sa-i raspunda acestul Renly Baratheon, stiind in sinea sa ca orice raspuns nu ar fi fost destul de demn si l-ar fi injosit. Pana la urma, reusind sa-si dezlipeasca ochii de la figura luminata de luna si rupta din balade a lui Renly.
- Da...scanci el, apoi se mustra, gandindu-se ca se comporta ca un tanc. Eu sunt Loras Tyrell, domnul meu. spuse el, apropiindu-se de Renly, stiind ca trebuia sa dea mana sau sa i se inchine, dar nu reusi decat se se uita in ochii albastrii ca de smarald ai barbatului.
Se apleca incet, reusind sa schiteze macar o inchinare, apoi spuse:
- Scuzati-mi comportamentul, se pare ca drumul m-a istovit. spuse el, incercand sa gaseasca o scuza.

Daca asa arata un om istovit ... atunci sa dea Cei Sapte sa vina mai multi pe la mine. gandi Renly, dar nu o spuse. Nu stia de ce - de obiei era foarte indraznet, lucru care ii aduse reputatia care i-o aduse. Dar acum ... .
- Noul cavaler din Garda. ingana el, la fel de "istovit".

Loras era vad constient ca momentul acesta era cat se poate de penibil, asa ca isi imagina ca in fata lui nu statea cel mai frumos barbat pe care-l vazuse in viata sa, si incepu sa turuie:
- Debarcaderul Regelui este un loc deosebit, Lord Renly. Totul ma atrage aici. Cavalerismul, mirosul proaspat de la bucatarie, lorzii si doamnele...si in special tu ma atragi.gandi Loras, dar bineinteles ca nu o spuse.

Renly reusi sa schiteze un zambet palid, acum ca socul initial trecuse. Totusi, emotiile nu-l parasisera catusi de putin.
- Lorzii si doamnele? Dar abia ai ajuns.
Cat despre cavalerism, ti-as putea da eu cateva exemple ...
- Te inteleg, oricum. Tin minte prima mea venire aici. Fortareata lui Maegor e un loc minunat, L -- , Ser Tyrell.
Stia ca era un prost pentru ca nu-i spusese numele cu voce tare. Stia asta, dar daca ar fi facut-o, ar fi fost ca si cum ar fi daramat un zid dintre ei - un zid care era si asa periculos de aproape.

Loras Tyrell observa ca incepuse sa-i spuna pe nume, si se simtise prost din cauza ca nu o facuse. Oricat de intim as vrea sa fiu cu Renly, nu pot...cel putin nu inca...si nu stiu de ce.
- Poti...Puteti sa-mi spuneti Loras, Lordul meu. spuse el pe un ton jignit, apoi isi dadu seama ca nu vroia sa-l faca sa se simta prost, si incepu sa turuie fara rost din nou: Dar puteti sa-mi spuneti cum vreti, lordul meu. Cat despre domni si doamne...ingaima Loras, si atunci ii batu inima tare, dar o spusese: Deja am intalnit un domn foarte...foarte...

Renly rasufla usurat, si zambi de-acum de-a binelea, cu zambetul lui seducator de Lord al Sudului. Bietul nenorocit, e chiar mai ravasit decat sunt eu. gandi el amuzat. Si totusi, nu se putea opri sa observe cat de pur si simplu induiosator si demn de o mila pe care doar Renly ar fi vrut sa i-o ofere arata Loras Tyrell cand isi cauta cuvintele asa.
- O sa-ti spun Loras, daca asta vrei. E un nume ... in regula.
In regula? Ce-mi veni cu asta? E un nume perfect. Perfect pentru el.
Intinse mana, facandu-si din nou curaj.
- Si tu poti sa-mi spui Renly - devinde obositor dupa o vreme, sa fiu strigat doar "Fratele Regelui." Robert e uneori o umbra prea mare pentru toti, dar mai ales pentru mine.
Da, asa, spune-i toata povestea vietii tale nefericite. Renly Baratheon, esti un idiot fara pereche in toate Cele Sapte Regate.

Loras afisa un zambet la care i se spusese ca toate fecioarele din regat se umezeau intre picioare, si se sprijini intr-un picior, uitandu-se la Renly ca la un zeu, apoi isi aminti ca probabil ca face o fata de imbecil si isi reveni:
- As putea spune ca te inteleg...Renly. Fratele meu e o mare de aroganta. Totusi, fiind fratele Regelui, trebuie sa-ti aduca ceva bun, asa e? spuse el cat putu de relaxat, apoi ii scapa un mic oftat pe care si-l inabusi cu un stranut fals.
Da, s-a dovedit. Sunt de rasul curcilor.

- Ceva bun ... . Renly se gandi pentru cateva clipe. Ei, desigur ca ii adusese ceva bun, dar nu destul cat sa merita sacrificile. Oricum, n-avea de gand sa-i zica asta lui. Intampinand zambetul lui Loras Tyrell, picioarele i se inmuiara si pentru o clipa fu aproape gata sa-l prinda de mana. Ce e cu mine, Sapte Iaduri, sunt beat? Nu era. Ar fi fost o scuza buna. Bause, dar nu era nici pe jumatate atat de beat cat sa-si permita sa se faca de ras, sa-si urmeze inima sau madularul (acum amandoua ar fi mers in acelasi loc), asa cum facea mai mereu Robert. Ridica din umeri.
- Toata lumea din jurul Regelui Robert e ... luminata de bunatatea lui. Fiind in Garda, poate o sa vezi.
Schita un zambet rautacios, simtind pentru o clipa o placere de-a dreptul perversa de a se juca cu cel din fata lui in cel mai murdar mod.

Loras isi sustinu zambetul pe buze, apoi spuse, apropiindu-se putin de Renly, dar nu prea mult, caci asta probabil i-ar fi cauzat un binemeritat atac de cord.
- Poate voi vedea, poate nu. Depinde unde vreau sa ma uit, Lord Renly. spuse Loras, afisand un inceput de zambet pervers. Poate voi apara Regatul, poate voi oferi flori doamnelor, nu degeaba mi se spune Cavalerul Florilor. Sau poate ma voi bucura de compania domnilor. aproape ca sopti Cavalerul Florilor, uitandu-se la Renly din cap pana-n picioare si simtind cum genunchii il lasa.

Renly aproape ignora restul spuselor lui, cand auzi asta.
- Cavalerul ... florilor?
Ii arunca un zambet chinuit, apoi se muta de cateva ori de pe un picior pe altul. Se apropie si mai tare de el, atat cat sa sopteasca incet, usor vinovat :
- Domnia ta cavaler al florilor imi va permite sa rad?

Probabil ca daca ar fi fost ceva lumina prin jur ca sa-i lumineze chipul, Renly ar fi vazut ca Loras era rosu ca un ras pe frigare.
Nu spuse nimic, dar se bucura sa simta caldura corpului lui Renly cat mai aproape. O caldura imaginara, bineinteles, dar ii placea nespus sa-l stie cat mai aproape.
- Razi daca vrei, doamnelor le place. Macar doamnelor...spuse el, aruncand ochii in pamant.

Renly continua sa rada de-a binelea, cu privirea in pamant. Cand se uita din nou la chipul lui Loras, ochii ii straluceau si avea un zambet glumet si ticalos de-a dreptul pe buze.
- Sunt convins ca doamnelor le place ... zise el cu subinteles, apoi izbucni din nou in ras.
Deodata, o lumina puternica il facu sa plece privirea si sa injure incet. Un barbat tanar si abia ras, ducea o torta pe care o agita spre ei.
- Ce cautati la ora asta in ...
Se intrerupse ca piscat de Cei Sapte, apoi pleca capul. Ar fi plecat si genunchiul, daca nu era o greseala fireasca la o ora asa tarzie.
- Lord Baratheon. Sa-mi fie cu iertare, nu stiam ... . Barbatul se opri. Privirea ii ramase o clipa pe fata lui Loras, apoi se uita din nou la el.
Renly stiu ca era de prisos sa explice. Il lasa sa se ridice si sa plece, fiind la fel de sigur cum era ca soarele avea sa rasara, ca maine toata Fortareata Rosie, si mai mult de atat, avea sa stie de asta.
- Imi pare rau pentru tine. Eu sunt obsinuit cu zvonurile, dar se pare ca al nostru Cavaler al Florilor tocmai si-a facut o reputatie deloc meritata ...
... sau ?

- Tatal meu obisnuia sa-mi spuna cu cativa ani in urma ca odata ce cuceresti inimile tututor prin acte de vitejie, zvonurile vor arde ca atinse de focul viu. Dar privirea netotului tocmai mi-a dovedit contrariul.
Se indeparta cu o jumatate de pas de Renly si incerca sa-si sugereze din priviri ca un loc mai retras le-ar fi prielnic. Ar fi dat orice ca sa fie invitat la un pahar cu vin...ceva... . Nu putea sa-i ceara sa-i arate imprejurimile acum noaptea, si oricum ar fi sunat josnic, ca o invitatie la impreunare intre doua tarfe.
Daca existau Cei 7, blestemati sa fie. Nu-i vor oferi asta...

Renly nu era destul de nerod incat sa faca asa un lucru importand doar dupa o banuiala. Asa ca ii zambi dulce lui Loras si se inclina scurt.
- Atunci succes la actele tale de vitejie, Cavalerul Florilor.
Se indeparta razand, savurand placerea de-a-l tachina. Mai erau cateva ore pana in zori, si desi stia ca nu ar fi putut sa doarma, se simtea dator cu o incercare. Inchise usa camerei lui si se imbraca din nou in halatul lui de matase, apoi se intinse in patul cu baldachine auriu cu verde si inchise ochii.

Spoiler:

Loras Tyrell intra in camera pe care i-o aratase castelanul si isi vazu cufarul asezat in dreptul patului, iar pe masuta incrustata cu modele din Lys era o carafa plina cu vin galbui.
Isi turna intr-un pocal si gusta putin.
- Arbor...spuse el, zambind.
Dulceata vinului il duse cu gandul instantaneu la Renly, la ochii lui si la corpul lui...la voce, la felul in care vorbea si se misca...
Loras aproape ca scapa pocalul. Il dadu pe gat si se aseza pe pat, adormind instantaneu cu chipul lui Renly in fata ochilor sai inchisi.
Maine am sa fiu un Cavaler adevarat, am sa-mi rostesc juramintele. Am sa lupt si am sa ma inscriu la turnir, apoi am sa castig. Si Renly...maine...Renly.

A doua zi (well de fapt tot aia), dis de dimineata.
Petyr indeparta cu blandete capul unei fete blonde de pieptul lui, si se ridica in picioare. De dincolo de geamurile inguste, dreptunghiulare si vopsite intr-un rosu sangeriu ale Bordelului "Mhysa Rhaenys", Petyr stia ca soarele abia rasarea. Nu mai dormise pana tarziu de dinainte sa paraseasca Riverrunul - chiar daca ar fi putut, un om ca el nu-si permitea sa doarma.
Se spala in cazanul cu apa rece, dar -Slava Celor Sapte- proaspata, si arunca o scurta privire spre cele trei fete din divanul larg, in care el tocmai dormise. Erau dragute - numele lor le rosteau cei mai multi clienti, atunci cand cereau cate-o fata.
Se imbraca cu o tunica de-un verde inchis, de matase - zilele verii in King's Landing erau infernal de calduroase. Ii trecu, vag, prin minte, ca azi era o zi importanta. Desigur, pentru el, pentru ce trebuia el sa urzeasca si sa fie, toate erau. Dar azi ...
Desigur. Santinela ii spusese tot - probabil si lui Varys, caci putini erau oamenii in King's Landing care ciripeau doar catre urechile unui singur "stapan". Cavalerul in Alb. Loras Tyrell din insoritul Highgarden avea sa-si depuna juramintele. Dar catre cine?

Loras Tyrell nu vazu nici macar un chip cunoscut in drumul spre Marele Sept al lui Baelor, unde avea sa-si depuna juramintele de cavaler. Nici macar pe al lui Renly...
Cobora pe scarile marelui Sept si se inchina Regelui, Reginei si Printilor, apoi Marelui Septon cand acesta il indemna sa intre.
Inauntru erau 7 Statui ale aceluiasi Zeu, Cei 7. Septonul incepu sa cante cu un glas mieros, dar hotarat si aduse o tava cu 7 sticlute din obsidian, lucru rar intalnit. In sticle se vedea vag un lichid.
Loras se inchina in fata Mamei si jura:
- Jur sa apar mamele, pruncii si toate femeile din Cele 7 Regate ale Westerosului, jur in fata Regelui meu si in numele tuturor Zeilor.
Inaltul Septon il unse cu uleiul din prima sticluta.
Se puse in genunchi in fata Razboinicului si murmura:
- Jur...
- Mai tare, baiete. ii sopti Septonul.
Loras se inrosi, dar facu cum i se ceruse, ridicand vocea.
- Jur sa apar toate Cele 7 Regate in razboaie si sa-mi dau viata pentru Regele meu, asa sa-mi ajute toti Zeii.
Fu uns din nou.
- Jur sa respect si sa port grija oricarei fecioare din Westeros, asa sa-mi ajute Zeii.
Uleiul i se prelinse pe frunte.
- Jur sa-mi onorez tatal si pe Regele meu, pe Printi si pe Regina mea, asa sa-mi ajute Zeii.
- Jur in fata Strainului loialitatea mea pentru Westeros si pentru Casa Baratheon, asa sa-mi ajute Cei 7.
La sfarsitul ceremoniei, cand Inaltul Septon inceta din cantat, Loras era plin de uleiuri frumos mirositoare care i se jucau cu simturile, facandu-l chiar sa ameteasca.

Renly il prinse de brat pe Loras Tyrell, vazandu-l cum se impleticeste pe scarile de piatra ale Septului lui Baelor. Nu de alta, dar nu vroia sa fie vinovat de aducerea primului Cavaler Alb care se impiedica dupa rostirea juramintelor - facuse destul greseli in mica lui conducere.
- Grija, mare grija acum. Fiecare dintre ei se uita la tine.
Ii schita un zambet fermecator, inca uimit ca il atingea - abia constientizase asta. E prima oara cand il ating, gandi el distrat, privind in ochii lui de-un albastru senin.

Cu o clipa inainte vazuse albastrul cerului, mirosind a vin si a...
Vazu buze groase, rozalii si piele alba, catifelata, apoi parul negru, lung si de culoarea abanosului a lui Renly.
Se tinu pe picioare si il privi fix in ochi, cu o figura de imbecil pe chip. Zambi, nestiind inca ce face, si se intoarse, facand cu mana multimii care aclama, radea si canta, apoi se inchina Regelui si ii multumi Inaltului Septon printr-o miscare gratioasa a capului.
Se intoarse la Renly si ii zambi si lui, simtind in sfarsit ca isi revine.
- Lord Renly...se impletici el. Isi trecu o mana pe bratul sau, asigurandu-l ca nu va cadea ca o fecioara in noaptea nuntii. Imi cer scuze pentru momentul acesta, Lordul meu. incepu el, nestiind de fapt pentru ce anume isi cere scuze.
Dar un lucru stia. E prima data cand il ating.

- Nu-ti cere scuze. Sunt blestematele de uleiuri ale Celor Sapte. Inteleg. spuse Renly, dar de fapt, nu intelegea. Nu fusese niciodata uns in Lumina Septului - parca dinadins se tinuse cat mai departe de tot ce tinea de nenorocitele alea de slujbe - nu se insurase niciodata, nu devenise cavaler ori -vezi sa nu!- Rege. Din cate stia, nici nu murise.
Dar nu vroia ca Loras sa se simta prost, asa ca intelegea.