The Borgias

Rodrigo rase, uitandu-se cu mandrie si emotie la fiica sa.
- Vad ca istetimes tipica femeiasca ai mostenit-o de la mama ta, si cine stie...poate si de la alte dame considerabile?vorbi Papa, razand.
Se uita la vesmantul fiicei sale, apoi stramba din nas, comic.
- Desigur, floarea vietii tuturor. O sa vina un croitor la tine in odaie, o sa-l trimit chiar eu. Rochia si tot ce-ti doresti va fi al tau pana la Carnavalul din aceasta noapte.o asigura tatal sau.

Lucrezia ofta nerabdatoare, imbratisandu-si tatal. Privi cu coada ochiului drumul pe care o pornise Cesare, apoi isi netezi rochia. Tot ceea ce imi doresc la carnavalul din aceasta noapte... . Ai grija, tata. Un papa nu minte niciodata.

Rodrigo zambi sincer.
- Ar trebui sa te duci in odaia ta, te asigur ca croitorul va intra acolo si nu va iesi fara sa-ti fi croit rochia.isi asigura el fiica, foarte mandru de istetimea si rapiditatea vorbelor ei alese.
O saruta pe frunte si iesi din foaier, urcand scarile spre Sala de Intrunire.

Ajunsa in camera, Lucrezia inchise usa in urma ei, si cum croitorul nu ajunse, avea ragazul sa se priveasca putin in oglinda. De cateva luni incepuse sa inteleaga de ce barbatii de la curtea tatalui ei o comparau mereu cu Elena din Troia : parul ei era lung si auriu, conturat in bucle dese si mereu ingrijit, si ii incadra fata alba, perfecta. Buzele ei erau rosii si pline, si ochii de azur senin puteau face foarte usor o invitatie discreta la pacat.
Usa se crapa incet, si croitorul intra timid. Privirea omului fu transformata dintr-o data din timidate in uimire, caci Lucrezia il astepta goala.
- Ei haide odata, ce stai asa!? Vreau sa ai masura mea exacta, fara nici o lenjerie intima. Nu te mai holba asa si nici sa nu te gandesti sa pui mana!
Se rasuci, tachinandu-l , si incepu sa rada.

Cesare isi vazu umbra corpului gol, apoi de duse in fata oglinzii si se uita la intreaga sa fiinta. Fiinta menita sa ucida, sa triumfe si sa ajunga istorie, nu un om al bisericii tatalui sau. Nu un Cardinal, si un General. Un barbat care nu si-a jurat credinta lui Dumnezeu, ci sabiei sale.
Cesare ofta indelung si apoi isi lua pe el camasa cea noua, incrustata cu fir de argint si cu mici mozaicuri spaniole, pretioase pe umeri si pe piept. Pantalonii aproape mulati pe picioare il facusera sa se intrebe daca nu era o jignire adusa Domnului Insusi ca el sa ii poarte. Isi puse un vesmant care aducea a cel de zi cu zi pe care era obligat sa-l poarte, doar ca lipseau lungimea nesfarsita si monotona, si de asemenea incrustatiile si crucile de care se saturase pana peste cap de cand se nascuse.
Haina neagra, cusuta cu fire aurii ii oferea o sclipire aparte ochilor sai patrunzatori, dar Cesare se indeparta acum de oglinda si iesi valvartej din camera, stiind ca el avea sa fie un deplorabil nimic pe langa Lucrezia Borgia.
Urca scarile spre odaia Lucreziei si cand pasi pe coridor, parca simti parfumul ei dulceag, cu care se obisnuise de cand descoperi pretioasa fiinta a surorii sale.
Se opri in fata usii sale. Usile duble, inalte si masive marcau trecerea intr-un adevarat sanctuar al puritatii, sau cel putin asa ii placea lui Cesare sa gandeasca despre odaile Lucreziei.
Nu de multe ori intrase in apartamentele ei, dar cand o facuse, stiuse exact ca nu avea sa mai uite niciodata acele momente.
Usa scartai moale, apoi fu crapata incetul cu incetul.

Lucrezia se invarti, netezindu-si rochia aurie. Matasea venetiana sclipea pe faldurile de brocart tare, si condurii de catifea erau tesuti cu fire de aur.
Cesare aparu in prag, ca si cum ar fi fost acolo dintotdeuna. Ii zambi incet.
- Nu m-ai intrebat daca poti sa intri, fratioare.
Se intoarse cu spatele la el, dezvaluindu-si rochia descheiata.
- Poti sa ma inchei tu, te rog?

Cesare trecu pragul si, pentru prima oara nu mai observa detaliile si superbetea camerei, ci frumusetea si lascivitatea surorii sale.
Puse mana pe nasturii fini si ii incheie incet, unul cate unul, savurand atingerea pielii Lucreziei.
Se apropie de ea cand termina de incheiat si o saruta pe gatul alb, apoi ii sopti:
- Esti atat de frumoasa...

Ea chicoti incet si se intoarse spre el.
- Stiu, Cesare. Stiu.
Se invarti o data in fata oglinzii, si facu o scurta plecaciune. Isi intinse mana in fata fratelui ei cu un gest formal, asteptand mai multe laude de recunoastere.

Cesare zambi aproape obscen, desi nu dorise sa arate acest lucru fatis. Ii prinse mana surorii sale si o trase spre el, sarutandu-i mana de la degetele lungi pana la cotul fin si alb.
- Nu cred ca am mai vazut vreodata pe cineva atat de frumos. Si nici nu cred ca voi mai vedea, Lucrezia...ii spuse Cesare, apoi ii saruta buzele, repede si timid. Ii intinse mana, ca ea s-o apuce si sa poata sa o conduca in sala fastuoasa a Carnavalului.

Valencia Borgia isi facu ultimele retusuri pentru Carnaval. Isi alese o rochie lunga, de culoare verde inchis. Isi lasa parul maroniu sa curga pe umerii ei palizi. Alesese un colier pe care i-l daruise sotul ei si cercei care sa se asorteze cu colieru. Buzele ei erau rujate la linie, un ruj care nu iesea in evidenta. Se incalta cu pantofii ei negri, cu toc nu foarte mare, si deschise usa. Cobori scarile castelului. Salonul era deja plin. Ii cauta pe Cesare si Lucrezia, dar nu ii vazu prin toata aglomeratia aceea. Cobori si ultimele trepte intr-un pas elegant si calculat, cand il zari pe Jorge. Privirea i se goli deodata. Spera ca el sa nu o vada, dar deja era prea tarziu pentru vreun gand sau vreo speranta, caci el deja era langa ea.
-Ce mai faci Valencia? Esti la fel de frumoasa ca ultima oara cand ai fost cu mine!
Ii zambi si o privi din cap pana in picioare. Era intr-adevar frumoasa, superba, nu se compara cu alta femeie. Valencia era socata.
-Ce cauti aici? Cum ai intrat? il intreba pe un ton destul de prietenos.
-Crezi ca e greu sa treci de paznicii tai de rahat? Totusi, Valencia, ma subestimezi.
-Daca Rodrigo afla ca esti aici, o sa te omoare, la fel si Cesare.
-Cesare a incercat deja.
Valencia facu ochii mari.
-Ce?
-Am venit sa te vad mai de dimineata, si nu m-au lasat. De parca ai fi o persoana foarte importanta.
-Sunt o persoana foarte importanta, Jorge, iar tu nu mai insemni nimic pentru mine! Asa ca, pleaca de aici, pana nu chem sa fi dat afara.
Jorge o lua in brate si o lipi de corpul lui. Valencia se zbatu si se agita ca nimeni sa nu o vada. Il impinse.
-Lasa-ma in pace! Nu vreau sa te vad. Pleaca de aici.
Jorge ii zambi si iesi din sala Carnavalului.

Cesare simti o nemaipomenita placere in a avea mana Lucreziei asezata pe a lui. Usa Salii le fusese deschisa de un servitor imbracat complet in rosu si galben. Cesare purta o masca neagra, cu mici frunze aurii in jurul ochilor iar Lucrezia...ea era superba.
Nu credea ca va gasi vreodata cuvintele ca sa o descrie, asa ca nu incerca sa o faca. Era mai simplu doar sa o atinga si sa o priveasca. Pentru Cesare, asta avea sa fie intotdeauna indeajuns.
- Toti se uita la tine, Lucrezia. ii sopti Cesare, sperand ca urma de gelozie din glasul sau sa nu se simta...prea mult.

- Da, se uita la mine. Insa eu nu ma uit la ei.
Plictisita, Lucrezia zambi lenes si isi aranja parul pe spate, apoi se apropie brusc de Cesare si ii surase .
- Haide sa le dam si mai multe motive sa se uite.

Cesare se apropie foarte brusc de buzele Lucreziei si o saruta apasat, apoi putin prea pasional...
Auzi niste murmure in sala. Se uita in jur. Da, cum ghicise.
- Cred ca ei se gandesc la alta semnificatie a sarutului decat cea pe care o vedem noi...

Juan isi scuipa vinul inapoi in pocal cand vazu scena dintre cei doi Borgia si se intoarse cu spatele. Fir-ar sa fie, deja o dau in absurd. Se apropie de tatal lui cu o expresie nedumerita.
- Pentru Dumnezeu, ce fac aia doi acolo ?

Rodrigo Borgia isi scoase micuta si discreta masca pe care si-o putea permite un Papa de pe fata si se uita la Lucrezia si Cesare, apoi la Juan.
- Aceea, fiul meu, se numeste inconstienta. ii spuse el scurt, apoi ii facu semn spre bucatele, bauturile si femeile din jur: Daca nu vrei sa te simti in plus, fi si tu inconstient, Juan. Doar e Carnavalul Spaniol, te poti deghiza in orice vrei. Asa cum au facut si ei doi...

Juan se stramba furios si fu curpins de un fior de repulsie. Asta nu ar fi facut-o ... in veci. Un barbat adevarat trebuia sa stie cand sa traga linie, iar acolo, pentru Juan, era incestul.
Prinse o dansatoare in treacat de fusta scurta si o deposeda de ea pe loc. Surase incet si astepta pana cand uimirea de pe chipul fetei se transforma in placere, apoi o lua de mana si o impinse in sus pe niste scari. Ii facu cu ochiul tatalui lui.
- Inconstienta mea e mai sfanta decat a lor, Parinte.

Cesare auzi valsul cum isi inteteste ritmurile si o prinse usor pe Lucrezia de talie, aducand-o mult prea aproape de el si unduindu-i soldurile si talia subtire in ritmul valsului.
- L-am vazut pe Juan. Parea gelos...ii sopti el, amuzat.

Lucrezia chicoti si se apropie de fratele ei zambind.
- Juan e mereu gelos, Cesare. Si in plus, e doar un carnaval.
Zambi dulce si ii sopti la ureche , tachinandu-l :
- Nimic nu conteaza la un carnaval.

- Oh, Lucrezia, ai fi surprinsa sa afli de ce le pasa unor barbati in timpul carnavalelor. Unii barbati care nici macar nu se aseamana cu Juan al nostru. Dar vei fi intotdeauna in siguranta cu mine, trandafirul vietii mele. spuse Cesare, plin de afectiune si instincte protective, in timp ce isi saruta sora timid, pe obraz.
Se uita in jur, isi aminti de tot ceea ce se intamplase la Carnavalul de anul trecut cu o cunostinta adorabila a mamei sale, si pentru a doua oara in acea zi, lui Cesare ii trecu prin gand aceasta idee plina de pacat.

Lucrezia dansa intreaga noapte cu Cesare, desi multi soldati si chiar si unii cardinali batusera niste apropouri deloc subtile. Cu mult timp dupa miezul noptii, petrecerea era inca in toi, si mastile fusesera date jos de mult. Lucrezia era atat de ametita de la vin, incat ii era aproape frica. Se sprijini moale de Cesare.
- Sunt atat de obosita, si in camerele mele e sufocant de cald. Ce-ar fi sa continuam dansul in apartamentele Sfantului Parinte?
Chicoti incet, facand blasfemia sa para inselator de dulce.

Cesare o prinse de o mana si o impinse usor spre iesire.
- Apartamentele Papei sa fie, Lucrezia. spuse el, razand si simtind cum fiecare picatura de vin pe care o bause se strangea intr-o anumita parte a corpului, dar deja nu i se mai parea un pacat. Deja era ispita.
In capul scarilor, o lua pe Lucrezia in brate si rase, in timp ce o ducea in fata apartementului. Impinse usa si vazu ca nimeni nu era acolo, apoi o puse incet pe pat si incuie usa.

Lucrezia era ciudat de sigura de ce aveau de gand sa faca. Nu o mai facuse vreodata : gandul o incita, ii placea tot ceea ce era necunoscut, si faptul ca Cesare era acela o facea sa-i placa si mai mult. Se apropie de el si ii sopti la ureche :
- Invata-ma cum sa dansez dansul asta, Cesare.

Cesare o prinse de umeri si o puse pe pat, strecurandu-si o mana agila si obraznica sub rochia ei.
- Lectiile au luat sfarsit de mult, Lucrezia. Acum este timpul unui scurt examen...spuse el, si o saruta apasat pe buzele moi si fine.