The Tudors ( cu majore influente din alte parti.)

Anne vedea turnurile gri de piatra care se ridicau din verdele gradiniilor, vedea acoperisurile cenusii ale caselor de rand si fumul gros care strapungea cerul. Nu la fel de frumos ca Franta, dar mai important pentru mine decat ar fi Franta vreodata.
Portiile orasului se deschisera imediat pentru ei, si ea nu putea decat sa zambeasca si sa spere ca fiecare poarta li se va deschide la fel de usor.
George o ajuta sa coboare si Anne se stradui sa para increzatoare, superba si deloc emotionata. Aborda un zambet fals si inainta spre castel, flancata de George si de cativa slujitori in livrea
Si acum, Regele.

Henric mai lua o gura de vin si puse pocalul in mana pajului, in timp ce se indrepta spre sala de primire, unde trebuia sa faca cunostinta cu noile doamne de companie ale Reginei lui si fiicele lui Thomas Boleyn.
Acum isi putea aminti cat de plin de nervozitate era Boleyn cand il rugase sa le ia sub protectie pe fiicele sale. La fel de mult isi amintea cuvintele lui. "- Linisteste-te, Thomas. Fiicele unui trezorier sunt comoara mea cea mai de pret."
Intra in sala, iar pajii il prezentara. Toti curtenii facura plecaciuni, iar Henric savura fiecare moment de glorie. Asa cum o va face pana cand nu va mai avea suflare.
Se aseza pe tron si isi sprijini capul in pumn, relaxat.
- Acum, domnii si doamnele mele. Unde este asteptatul Thomas Boleyn si fiicele sale pretioase?intreba Regele, afisand un zambet de invidiat.
Thomas Boleyn intra putin timid, facand o plecaciune adanca in fata tronului.
- Aah, Thomas. Ma bucur ca ai venit inapoi la curte, si de data aceasta sper sa ramai mai mult timp, vorba fie intre noi.
- Maiestate, desigur. Sa va gestionez averea este tot ce-mi puteam dori vreodata. Iar acum cred ca este un moment potrivit pentru a va prezenta fiicele mele. Maiestate, Regina mea...spuse Thomas, si facu o plecaciune spre Regina Caterina de Aragon...Vi le prezint la Anne si Mary Boleyn. spuse, facand un gest larg prin care le cuprinse pe fiicele sale.
Henric privi uluit frumusetea fiecareia. Erau total opuse. Ca soarele si luna. Bineinteles, soarele era Mary Boleyn, daca putea fi sigur. Iar fermecata si misterioas luna era Anne.
- Regina mea...sotia mea. incepu Regele. Ai niste doamne de companie de toata frumusetea. Ar trebui sa fii cea mai mandra Regina din lume, caci ai toate frumusetile din lume la picioare. spuse, uitandu-se mai intai la Anne si apoi la Mary Boleyn.
Mary era ca o raza de lumina, iar parul blond parea ca este in flacari.
Anne insa il vrajea complet.

Caterina de Aragon le privi cu un zambet sincer. Prima era micuta de statura si cu pielea bronzata de soare, cu parul blond si cret rasfirat pe umeri intr-o cascada. Avea ochi albastri si gropite in obraji, o frumusete copilareasca. A doua, insa, a doua o speria pe ea, desi isi jurase sa nu cada in pacatul trufiei si al geloziei. A doua era inalta si gratioasa, cu forme pline si picioare lungi, cu ochii negri si parul drept, brun si fin. Nu vazuse genul ei de minunatie nici in Spania, nici in Anglia, si se indoia ca mai era ceva la fel in intreaga lume.
- Sunt minunate, Regele meu. Ridicati-va, domnisoarelor.
Incerca sa-si faca tonul sa sune demn si mandru, dar in buzunar mana ei era strans incelstata pe rozariu. Sa ne ajute Domnul, sa ne ajute pe toti. Fie ca Henry s-o aleaga pe blonda si sa se plictiseasca de ea la fel ca de Bessie Blount, caci daca-i pica bruneta voi vedea diavolul.

Henric se ridica si facu un gest larg, familial.
- Conduceti noile doamne in odaile lor.porunci el, apoi se apropie de Thomas Boleyn, in timp ce toti se imprastiau in directiile in care trebuiau sa pelce ca sa-si indeplineasca cele mai noi porunci.
- Thomas, prietene.ii spuse, batandu-l pe umar. As dori sa le cunosc mai bine pe minunatele tale fiice, Boleyn. Vino la cina cu ele in aceasta seara. ii spuse, apoi il saluta si se indeparta, nedand importanta plecaciunii adanci facute de Boleyn. Se indrepta direct spre Regina lui.
- Caterina de Aragon, Regina si sotia mea. incepu Regele. Te rog, vino in odaia mea ca sa putem vorbi si impartasi dragoste in tihna.

Caterina de Aragon facu o reverenta scurta curtii si se indrepta spre camerele lui Henric deodata cu el. Il lua de mana plina de speranta, si astepta ca el sa vorbeasca.

Anne Boleyn zambi cand vazu privirea de pe fata tatalui ei. George incepu sa rada si o stranse de umar.
- Dumnezeule mare, dar asta a fost rapid!
- Sht, prostutule. Nu atrage ghinionul. Tata! Haide si spune-ne odata, nu ne mai tine pe jar.

- Regele vrea sa ia cine cu mine si cu voi doua, Surorile Boleyn. spuse Thomas Boleyn, fara sa se opreasca. Alegeti-va cele mai frumoase rochii.

Henric o stranse pe Regina de mana si o conduse in odaia sa, unde ii facu semn sa se aseze si ii turna un pocal cu vin spaniol, avand grija sa nu-l incurce cu cel frantuzesc. Lua pocalul in mana si i-l oferi cu cea mai are tandrete de care era in stare. Se aseza apoi langa ea.
- Oh, Caterina. Nu ai idee cat de mult te iubesc, sotia si Regina mea.

Caterina sorbi incet vinul si ii zambi, incercand sa alunge din minte imaginea fetelor Boleyn, si a tuturor fetelor pe care Henric le apreciase.
- Si eu te iubesc, Regele meu, si nu pot decat sa sper ca sti cat de devotata iti sunt ca sotie.
Trase aer incet in piept si astepta continuarea vorbelor lui. Rareori ii facuse o declaratie de dragoste pe degeaba, si sigur nu dupa nasterea lui Mary.

- Stiu, Caterina. O sotie fidela este tot ce mi-am putut dori vreodata. Dar mai mult decat asta mi=am dorit mostenitorii, un fiu...se opri si trase aer in piept, apoi se corecta: Printesa noastra Mary...iubita noastra fiica, Caterina.
Hanric facu un joc de cuvinte, ceva ce rar putea sa faca. Dar nu credea ca Regina si-a dat seama, asa ca o saruta pe buze si astepta reactia ei.

Mary ramase uimita. Cina cu regele, spuse in gandul ei pe un ton emotionat. Stia ca trebuie sa zica ceva, dar nu stia ce. Cuvinele ii pierira in momentul cand auzise "cina cu regele". Stia ca a fost educata pentru asa ceva,sa ia cina cu cele mai importante persoane,invata cum sa se comporte la o astfel de cina de cand era mica, dar acum cand ceea ce visa de cand era mic copil tocmai se indeplinea, nu ii venea sa creada. Uimirea o cuprinse de tot si in contiunare cuvintele nu aparura. Nu stiu ce sa spun. Sunt atat de emotionata..ma voi balbai si nu am voie! se certa Mary pe ea insusi. Haide Mary stiu ca poti sa o faci. Doar lasa cuvintele sa curga!Si atunci gura i se deschise si permise iesirea urmatoarelor cuvinte:
-Cina cu regele? Cele mai bune rochii? Tata, sti ca trebuie sa ne cumparam niste rochii noi nu? Este o ocazie atat de speciala, incat nu putem purta ceva obisnuit! Chiar nu putem! Trebuie sa aratam ca niste Boleyn! spuse Mary autoritar si poruncitor
Ii facu semn din ochi lui Anne sa o aprobe, desi nu era sigura daca aceasta se prinse. Apoi se uita la tatal ei cu ochii aceea albastri care convingeau pe toata lumea.

- Rochii noi, desigur! sopti George repede, enervat. Dar haideti sa ne dam din drum si sa ne retragem in camerele noastre, in regula? Nu cred ca intreaga curte a Angliei vrea sa auda ideiile de moda ale suroriilor mele.

- Daca nu ai observat pana acum, dragostea mea, sunteti Boleyn. o corecta Thomas pe fiica sa. Despachetati-va lucrurile.

Mary chicoti. Nu isi dadu seama ca a vorbit un pic prea tare. Se uita in jurul ei si observa ca nimeni nu o privea.
-E ok nimeni nu m-a auzit. Ai exagerat George, dar totusi haideti sa mergem sa despachetam.
Ii facu cu ochiul lui George si urca scariile spre camera ei.

Anne urca scariile cu mult in fata lor, condusa de un paj special daruit lor. Isi examina unghiile si trase de cateva ori aer in piept, incercand sa se linisteasca. Geroge o prinse din urma si o lua de mana ca un iubit.
- George, ce naiba faci? Aici nu e Franta!
Tonul ei paruse prea putin suparat, iar fratele ei rase.
- Nu mai fi atat de acra si de imbufnata, surioara. Vei cina cu Regele, si tu ai o fata de parca cineva ti-a furat ultimii cartofi.
Anne se gandi serios pentru o clipa sa-l plesneasca, dar se stapani. Arunca o privire in spate, spre Mary, si deschise usa.
- Ei bine, cineva va fura ceva, asta e sigur.

Mary intra in camera ei si ruga pajul sa ii puna bagajele pe pat. Se uita in jurul ei sa admire camera. Nimic altceva decat o camera obisnuita: doua dulapuri extrem de mari,o masa de toaleta,o oglinda mare ,o veranda si doua paturi.Evident ca sunt doua dulapuri. Si Anne are nevoie de un dulap,dar nu trebuia sa puna unul atat de mare gandi Mary rautacios.Apoi se gandi sa o zica cu voce tare:
-Inteleg ca au pus doua dulapuri, dar nu inteleg de ce sunt la fel de mari! Ocupa jumatate din camera! Puteau sa puna un dulap mare,adica al meu, si un dulap mai mic,adica al tau. Chiar nu ii inteleg pe cei de la Curte si nici nu voi ajunge sa ii inteleg! spuse pe un ton sarcastic, iar apoi o privi pe Anne sa ii vada reactia.

Anne dadu din mana spre dulapuri, aratand cat de putin conteaza, si se prabusi pe pat.
- Sunt prea obosita, emotionata, si nervoasa ca sa-mi pese de niste tampenii de dulapuri. Seara asta e prea importanta pentru mine. Pentru noi toti.
George se aseza langa ea si Anne i se puse in brate. Deschise ochii doar ca sa vada privirea uimita a lui Mary, privire care era mereu la fel de mirata cand ii vedea pe ei doi comportandu-se mai mult decat apropiati.

Mary nu vroia sa ii priveasca pe cei doi frati ai ei atat de aproape. Asa ca isi umplu timpu prin aranjarea rochiilor in dulap. La inceput le asorta dupa marime, dar mai apoi se gandi ca ar arata mai bine daca le-ar asorta pe culori. Asa si facu. Dulapul ei arata minunat. Se aseza la masa de toaleta, isi ruja buzele la linie si se farda. Apoi se gandi sa isi aleaga rochia pentru cina. Dar ca de obicei nu putu sa si-o aleaga din prima. Avea de ales intre o rochie rosie, in contrast perfect cu pielea ei,doar ca o facea prea grasa,o rochie de culoarea jadului, doar ca la aceea nu avea prea multe bijuterii care sa se asorteze si o rochie argintie care ii venea perfect si se potrivea perfect cu tenul ei. Cred ca o voi lua pe aceasta, dar cred ca ar fi mai bine sa cer si parerea celorlalti.
-Care dintre aceste 3 rochii splendide sa o iau? Nu ma pot hotari, ii intreba pe un ton prietenos, dar in acelasi timp poruncitor.

Anne inchise ochii pentru cateva minute, apoi se ridica si se duse spre privata. Cand se termina de spalat, iesi din baie goala si George pufni in ras.
- Cristos pe cruce, Anne Boleyn, vrei sa ma ucizi?!
Ea doar zambi si ridica din umeri.
- Nimeni nu iti cere sa te uiti. De fapt, as vrea chiar sa te intorci si sa inchizi ochii in timp ce ma imbrac. Nu ar trebui sa dureze mult.
Alese o rochie lunga si stranse pe corp, foarte actualizata cu moda franceza. Reginei nu avea sa-i placa, dar probabil in scurt timp avea sa fie in asternuturi cu sotul ei, asa ca o rochie nu conta prea mult. Materiarul era periculos de purpuriu, cu dantela argintie si neagra. Isi pieptana parul intr-un coc strans, cu cateva suvite tapate in sens invers.
Spre sfarsit, mainiile o dureau si pieptul ii intepenise in corsetul strans, dar George fluiera scurt cand se intoarse spre el.
- Anne, tu esti una din putinele femei care arata la fel de bine imbracata ca si goala. Si avand in vedere ca le-am vazut pe amandoua, asta inseamna ceva.
Anne Boleyn se intoarse spre sora ei.
- Ei bine, ce spui ?

Mary Boleyn se imbraca cu rochia argintie si tocmai termina sa se incheie la ultimu nasture. Se aseza la masa de toaleta, isi puse un colier de argint, pe care il primise de la George si incepu sa se rujeze cu un ruj rosu in contrast perfect cu rochia si cu pielea ei. Isi lasa parul auriu sa cada peste umerii goi si il isi tapa cateva suvite. Isi puse o agrafa argintie si avu grija la fiecare suvita pe care o prindea in agrafa.
Arunca o privire la sora ei prin oglinda:
-Se putea si mai bine, Anne, ii spuse pe un ton nepasator.
Se ridica in picioare, se incalta cu niste papuci argintii cu un toc de 10 centimetri sa demonstreze ca este mai inalta decat Anne din toate privintele. Facu o pirueta si avu grija ca parfumul rochiei sa ajunga si la George.
-Deci? Cum arat?

George se ridica din pat si o ajuta si pe Anne sa se ridice, galant. Apoi zambi spre suroriile lui.
- Sunteti amandoua superbe. Sunt cel mai norocos om din lume ca va am ca surori, si cel mai ghinionist din acelasi motiv.
Anne surase diabolic si ii ravasi parul, sarutandu-l pe obraz.
- Cate-ai face tu daca nu ne-ai fi frate, nu-i asa?
Se intoarse cu spatele la el si se indrepta spre dulap. Se colora cu pudra alba, ca sa para si mai palida decat era de fapt, ca un simbol al nobletei. Privi spre sora ei, cu obrajii rosii si pielea bronzata, cu parul blond si privirea inocenta. Anne inca era mai inalta decat ea, si se gandi pentru o clipa sa-i atraga atentia cu asta. Dar nu avea de ce sa o faca ; totul era evident. Nici o sansa, gandi Anne, desi nu stia la care dintre ele doua se referea exact.

Mary Boleyn astepta cu nerabdare sa iasa pe usa camerei si sa coboare scarile care duc spre rege. O gramada de sentimente erau cuibarite in interiorul ei. Bucurie.Nerabdare.Vulnerabilitate.Frica. Totusi, avu grija sa le puna capat in momentul in care se privi in oglinda. Sunt o Boleyn. Nu pot permite ca sentimentele sa ma cuprinda isi repeta in gand de mai multe ori. Atinse colierul de la George si clipa in care i l-a dat ii reveni in minte, dar ii puse capat de indata. Isi privi sora si ceea ce vroia acum era sa o imbratiseze si sa ii zica ca trebuie sa demonstreze ca fac parte din familia Boleyn. Dar nu! Mai intai era o Boleyn. Apoi Mary.
Isi mai trecu o data mana prin par si isi lua cea mai scumpa sticluta de parfum pe care o avea: un parfum frantuzesc pe care il gaseai ofarte rar. Se facu cu el si avu grija ca mireasma lui sa se imprastie in toata camera.

Anne mirosi calitatea parfumului si abia rezista tentatiei de-asi implora sora sa-i dea si ei cateva picaturi. Oricum mirosul s-a asezat si in hainele mele, fiindca a dat prin toata camera cu el gandi Anne, pe jumatate cu repros, pe jumatate cu recunostiinta.
George inainta spre sora lui mai mare si o lua de mana, apoi ii deschise usa ca un gentilom.
- Paseste inainte, micuta Anne, caci pasul asta deschide un drum periculos.
- Unde e glorie fara pericol, acolo e Raiul. veni raspunsul ei increzator.
Pasi inainte, spre o noua cina, o noua viata.

Cand vazu ca cei doi frati ai ei ies din camera, nu se mai putu stapani. O lacrima ii curse pe obraz si privi in oglinda ca nu cumva sa i se fi intins machiajul. Stiind ca o sa regrete acest moment mai tarziu, o striga pe sora ei.
-Anne!
Se apropie de ea cu pasi marunti, de parca ar vrea sa se razgandeasca. Cand ajunse langa ea o prinse de maini si ii spuse pe un ton pe care numa o sora il poate folosi:
-Sa uitam ce a fost intre noi, macar in seara aceasta! E o seara pe care am asteptat-o atata timp!
Inca o lacrima curse si isi pleca capul, pentru ca nimeni sa nu o vada.
-Sa demonstram ca suntem unite, sa il facem pe tata mandru de noi. Intoarse privirea catre George ca sa inteleaga ca si la el se refera. Apoi isi intoarse privirea spre Anne:
-Te rog! Esti frumoasa, mereu ai fost. Esti mai inalta, mereu vei fi in ciuda tocurilor mele de 10 sau 20 de centimetri! Haide sa pasim increzatoare pe scarile acelea. Tonul ei era demn de o Boleyn, cuvintele ei erau demne de o Boleyn. Deja nu ii mai pasa de lacrimile care curgeau pe obrajii ei. Ii pasa doar de Anne.

Ar fi avut atatea de spus, atatea replici taioase si pline de spirit, atatea cuvinte intepatoare. Dar nu putea. O imbratisa pe Mary si ii sterse lacrimiile.
- Imi pare rau. Eu sunt sora mai mare. Ar fi trebuit sa stiu mai bine cand sa tac si cand sa nu. Seara asta va fi una pe care nu o vom uita prea curand.
Isi incolaci bratul cu cel al surorii ei si incepu sa urce scariile spre camera regala.

Mary era fericita. Pe chipul ei se vedeau fericirea si increderea. Scarile pareau infinite,dar nu ii pasa. Tot ce conta acum, era ca este alaturi de fratii ei si ca familia Boleyn va fi o familie pe care regele nu o va uita prea curand. Isi intoarse privirea spre Anne si ii zambi, un zambet de sora nu de Boleyn. Era fericita. Acesta era printre putinele momente cand era fericita alaturi de sora ei. Fiecare pas pe care il facea pe acele scari, era un pas spre castig, un pas spre triumf, un pas spre fericire. Rochia ei lunga lasa dare de aur in spatele ei, dar nu avea voie sa priveasca inapoi si sa le vada. O Boleyn niciodata nu avea voie sa priveasca inapoi.
Ajunsera in sfarsit in fata camerei regale. O stranse de mana pe Anne si ii zambi increzator.

Regele auzi un ciocanit timid la usa si se gandi ca probabil erau surorile Boleyn, asa ca il opri taios pe pajul care se repezi sa deschida:
- Prefer sa-mi intampin singur oaspetii, Charlie. Nu fi natang, ca tatal tau. Stii bine unde l-a dus asta. ii spuse Regele, mai taios ca niciodata, amintindu-si decapitarea pajului de dinaintea lui Charile.
Omul se duse inapoi, timid si rusinat.
La ce sa te-astepti mai mult de la niste idioti ca acestia. isi spuse Henric, in timp ce ii facea semn sa aduca vinul frantuzesc pastrat special pentru Rege in propriile sale odai, ca sa-i fie cat mai la indemana.
Cand omul puse vinul pe masa, Henric il privi timp de o perioada indelungata de timp si se asigura ca pretiosul sau vin este intact, apoi apuca zavorul si deschise usa, galant. In prag stateau cele doua podoabe Boleyn si George Boleyn, renumitul lor frate.
- Ah, dragele si dragul meu. incepu Henric. Intrati, va rog. In aceasta seara va sunt gazda. spuse Regele, zambind nonsalant.