The Tudors ( cu majore influente din alte parti.)

Anne Boleyn isi feri ochii de soarele diminetii atunci cand iesi in curte, cu George in drepta ei.
- Si-acum te gandesti la ceva. Sunt sigur ca planuiesti in mintea ta cum sa distrugi pe cineva.
Anne incerca sa faca o fata uimita, dar intr-un final zambi.
- George, ma ranesti. Cine te-ar auzi ar zice ca tu chiar crezi cuvintele astea!
Il lovi usor peste umar si o lua inaintea lui.
- Sti, cred ca o sa-i cer tatei niste bijuterii noi si un caine pentru cand ne intoarcem in Anglia. Sunt femeie acum.
Fratele ei pufni in ras si o prinse de mijloc.
- Esti femeie acum? Oh, scumpo, ai fost copil vreodata?
Anne chicoti si il ciupi de obraz.
- Nu conteaza. Oricum, Mary primeste tot ce e mai bun. Arata atat de stearsa si de imatura si de sleampata, insa tata continua sa-i cumpere tot ce-i mai scump.
- Oh, haide acum.
Tonul fratelui ei era rugator. O silueta blonda se ivi in departare, si Anne suiera.
- Cristoase pe cruce, fata asta e ca diavolul! Sa nu-i pomenesti numele, ca apare.
George rase si o lua de mana, dar ea se trase si o porni inapoi spre castel inainte ca Mary sa o strige. Trebuia sa-si termine bagajul. Trasura pleca azi.

Thomas Boleyn isi puse siragul de bijuterii primite acum cativa ani de la Regele Angliei pentru ca se dovedise a fi un supus de incredere si deosebit de intelept in a-i gestiona trezoreria.
Zambi, dandu-si seama ca in curand fiicele lui vor fi in stare sa faca aceleasi lucruri pe care le face si el pentru a ajunge in gratiile Regelui, si asta nu inseamna dragostea...cel putin in cazul lui Thomas.
- Termina de impachetat si pune bagajele fiicelor mele in trasuri. ii porunci el unui paj francez aproape orb, care era si sleampat pe deasupra.
Pajul se impletici pana ajunse la bagaj, apoi il tara afara din camera, zdrentaindu-i pielea de cerb batran. Thomas Boleyn ofta si isi masa fruntea cu degetele aratator si mijlociu, apoi iesi si el din camera si se indrepta spre trasura fiicelor lui.

Anne era mai frumaosa ca oricand. Ca o adevarata Regina. Thomas se apropie de ea si ii saruta mana, prefacandu-se ca-i este un umil supus.
- Regina mea...sopti el, tachinand-o.
Se ridica si o saruta apoi pe frunte, ca pe o adevarata fiica credincioasa si iubita.
- Vei atrage toate privirile asupra ta in Anglia, fiica mea. ii spuse Thomas lui Anne, dandu-si seama cat de mandru era de ea.

Soarele diminetii o orbi pe Mary. Nu era obisnuita sa iasa din casa. Ea era obisnuita sa i se serveasca masa si sa se priveasca in oglinda ore in sir. Parul ei blond era prins cu o agrafa de aur si se potrivea perfect cu rochia ei de un azur inchis.
Se apropie de sora ei, Anne, si de George cu pasi inceti si marunti, avand grija la fiecare pas pe care il face. Nu cumva sa isi rupa tocul de la pantofi in vreo piatra. Dar cu pasul ei marunt si lent nu ajunse la timp sa vorbeasca cu sora ei. Ea deja pleca spre intrarea in casa.
-Geogre, unde s-a dus Anne? Vroiam sa vorbesc cu ea ceva important.
Zambi catre George increzatoare si isi indrepta umerii sa para mai inalta decat el.

Anne se roti, si rochia periculos de scurta i se involbura in jurul picioarelor. Acum era momentul. Altul potrivit n-ar fi gasit nicicand.
- Tata, vreau niste bijuterii noi ca sa se potriveasca cu noua garderoba. Sti bine ca Regina uraste moda franceza! Nu vreau sa-i par vreo ... frantuzoaica.

George ii zambi lui Mary si aproba din cap.
- Ei bine, nu e ca si cum ar avea o groaza de bagaje.
Isi cobora glasul prudent si aborda o fata serioasa.
- Mary, promite-mi ca nu o sa te certi cu Anne si in Anglia. Acolo nu e atmosfera franceza : lucruriile sunt diferite.

Thomas Boleyn puse capul in pamant, apoi rase si se uita drept in ochii negrii ai ficei sale.
- Desigur, dulcea mea Anne. Orice pentru Regalitate...asa este?o intreba, zambindu-i complice.
Chiar se intreba daca Anne mai tine minte ce vorbisera cu o noapte in urma...era...curios.
Isi puse o mana pe bijuteriile pe care le purta, un dar de la Rege, si le roti pe un deget, cu subinteles.

Mary se inrosi. Ea si sora ei, Anne, mereu se certau din motive stupide: una are mai multe haine sau mai multe bijuterii, una primeste mai multa atentie etc. Chestii intre surori. Doar ca acum niciuna din certurile acestea nu mai erau permise in Anglia. Anglia, isi sopti Mary in gand. De atata timp astepta sa ajunga in acel punct nesemnificativ pe harta si atat de important in viata ei. Se imagina purtand o rochie lunga rosie si mergand in fata reginei. Si in fata surorii ei bineinteles. Dar vorbele lui George o trezira din visele ei desarte.
-Eu sper ca nu. Mereu ea se duce sa se planga la tata si eu normal ca ma apar. Daca ea va fi o sora buna cu mine si eu voi fi. In fond si la urma urmei, eu nu am motiv sa ma cert cu ea, spuse Mary increzatoare si cu tupeu.
Arunca o privire peste umarul lui George si acolo o vazu pe Anne si pe...tatal lor. Asa ca se indrepta spre ei.

Anne isi dadu ochii peste cap cand o vazu pe sora ei venind si isi netezi rochia. Isi puse in gand sa taca pentru viitoarele bijuterii, si facu o scurta plecaciune catre tatal ei.
- Daca sunt scuzata.

Thomas Boleyn isi privi fiica care venea in acelasi timp in care o privea pe cea care pleca.
Si in acel moment isi dadu seama ca intotdeauna va fi asa, si nu se vor linisti pana cand una dintre ele nu va ceda, iar acest lucru este...ei bine..aproape imposibil.

Mary se apropie de tatal ei si ii dadu o imbratisare si il saruta pe obraz. Apoi o vazu pe sora ei intrand deja in casa.
-Se pare ca Anne nu vrea sa vorbeasca cu mine. Si nu inteleg de ce. Ne-am certat si mai urat decat o facuram de data aceasta.
Il privi pe tatal ei si schita un mic zambet. In orice caz unul fals. Anne! De ce ma eviti? gandi ingrijorata Mary.
-Ma duc sa o prind din urma.
Si Mary grabi pasu sa o prinda pe Anne din urma.

Anne se intoarse sa priveasca in ochii albastri a surorii ei. Cati baieti auzise ca se pierdusera acolo, dar ei nu i se parea nimic special. Semana cu ochii iepurilor pe care-i priveau in menajeria Regelui. Schita un zambet fals si o atinse pe brat.
- Ce s-a intamplat? Trebuie sa ma grabesc. Imediat plecam spre Anglia.

Mary Boleyn o privi pe sora ei. In ochii ei vedea 2 sentimente opuse: ura si bucurie sa o vada. La inceput se pierdu in ochii ei caprui. Dar mai apoi isi dadu seama ca erau doar niste ochi.
-In sfarsit te-ai decis sa vorbesti cu mine, spuse pe un ton ironic. Vroiam sa iti spun ca in sfarsit plecam de aici si sa iti faci bagajele. Si asa nu ai multe de impachetat,gandi Mary rautacioasa. Isi dadu ochii peste cap si trecu pe langa ea ca pe langa un servitor. Se intoarse si ii spuse:
-Daca vrei, am niste bijuterii care se asorteaza mai mult cu rochia ta decat cele pe care le porti, ii spuse pe un ton sarcastic si cu un zambet ironic.

Anne isi stranse pumnul calus, dar reusi sa zambeasca.
- N-as avea ce sa fac cu ele, pentru ca vezi tu, gatul meu e mult mai subtire, si pielea mult mai deschisa. Nu s-ar potrivi.

Stand cu spatele, Mary Boleyn se uita peste umar la sora ei. Intradevar avea gatul mai subtire decat al ei si era mult mai slaba decat ea. Parca e un pai prin care nu poate trece aerul isi spuse in gand. Zambi si urca scarile casei lor, iar tocurile ei au fost singurul sunet care se auzi.
O mai privi inca o data pe sora ei care statea cu spatele:
-Merg sa imi termin bagajul, ai face bine sa te apuci si tu de el.
Apoi merse in camera ei fara sa ii permita lui Anne sa ii dea un raspuns.

( time skip de gen doua ore )
George le astepta pe cele doua surori ale lui in fata trasurii, sperand ca fetele nu-si scosesera ochii. Avea impresia ca puteau face asta daca le dadea ocazia. Mary devenise aproape un adult, si gasea de fiecare data cate-o replica cu care s-o inatarate si mai mult pe Anne, iar Anne era ... Anne. Acida, arzatoare si ticaloasa. Si superba. Mai ales superba. Nu era mod prin care sa poti concura cu asta. Ofta incet cand le vazu venind. Ei bine, o sa trecem cu bine si de Anglia. Trebuie doar sa supravietuim.

Thomas Boleyn atinse in fuga umarul fiului sau.
- George, ai vorbit cu Anne si Mary despre cearta lor? Nu vreau sa dramele lor sa ajunga la curtea Angliei. Cel putin nu anul acesta.

George ranji si le deschise usa fetelor.
- As intreba ce e atat de important anul asta, dar stiu deja.
Se urca si astepta ca trasura sa porneasca.

Mary isi facea vant cu evantaiul ei auriu care se potrivea perfect cu rochia ei de jad. Isi atinse colierul turcoaz si arunca o privire spre sora ei. Vreau sa ne intelegm Anne, dar niciodata nu iti voi spune asta in fata. Isi lasa parul auriu sa cada peste umerii ei goi. Parul acela care cucerea pe toata lumea. Il vazu pe George in fata trasurii. Cand ajunse langa trasura, facu o plecaciune spre George, urca in trasura si contiuna sa isi faca vant cu evantaiul.

Thomas se puse cu coatele pe marginea trasurii si se uita la fiul si la fiicele lui.
- As vrea sa spun ca sunt mandru de voi toti, dar nu voi putea decat in Anglia. spuse el complice, facandu-i cu ochiul lui Anne. Rezolvati-va problemele. Pana la granita cu Anglia nu vreau sa mai existe.

Anne zambi dulce catre tatal ei si catre Mary. Putea sa-si "rezolve problemele", orice-ar fi insemnat asta. Dar nu neaparat in modul in care vroia tatal ei.
Trasura porni si ea privi cateva clipe pe geam. Se uita in fata, si-l vazu pe George zambindu-i, dar chiar atunci Mary isi lasa capul pe umarul lui. Anne stranse din buze si se foi pe bancheta trasurii. A nabii, nu vrea sa inceteze. Stiu ca e in joc reputatia noastra, dar sunt o Boleyn mai presus de toate. Nu am cedat niciodata din nimic. N-am de gand sa incep cu ea.

Henric se foi in tron, ascultand ce are de cerut Norfolk, dar apoi isi ceru scuze si pleca, acceptand totul...orbeste.
- Adu-mi vinul frantuzesc. ii porunci el unui paj spaniol al Reginei, stiind ca o va enerva, dar nu putea sa reziste tentatiei pe care i-o oferea un vin primit in dar de la Francisc al Frantei si care valora aproape doua mii de lire.
Se aseza la masa din odaia sa personala si astepta rabdator vinul...dar apoi isi pierdu rabdarea.
- Unde Dumnezeu din Ceruri este vinul meu?racni el.

Mary nu mai putea de caldura. Il privea pe George din 3 in 3 secunde si vedea ca nu are nicio reactie. Si el era cel care era imbracat la costum. Privea drumul si fiecare piatra de pe el. O admira. Mereu au fascinat-o lucrurile simple si fara sens.
-Ce frumos e peisajul. Pacat ca drumul e atat de obositor. Sunt momente in care abia astept sa ajung in Anglia. Cum ti se pare George?
Arunca o privire in spate si o vazu pe Anne. Atunci ii arunca o privire diabolica. Privirea unei Boleyn. Apoi se intoarse inapoi spre George.

George ridica din umeri, absent.
- Cum mi se pare ce? Anglia? Sau Regele?

Mary il privi intrebator pe George. Vroia sa il faca sa iasa din viata aceea monotona pe care o ducea. Dar problema era ca nu stia cum.
-Regele, George.

- Regele e...rege. Au fost si mai rai, au fost si mai buni. E barbatul pentru care ai ucide ca sa dansezi, dar nu omul langa care sa vrei sa te trezesti dimineata.
Incerca sa-i zambeasca, dar privi spre Anne. Ea era cheia lor spre lumea lui, trebuia doar sa reuseasca sa deschida usa.

(time skip pana in apropierea Angliei)
In sfarit se apropiau de Anglia.Emotiile o cuprinsera pe Mary, dar ea nu le permise. Cel putin nu vroia sa le permita, dar totusi nu avea de ales. Privi inainte si incerca sa estimeze timpul pana cand ajungeau in Anglia. Mareata Anglie se asternea sub ochii ei. De cand am asteptat momentul acesta...