King Arthur - legenda Pendragon

Arthur se lasa pe spate si isi impreuna mainile, uitandu-se relaxat de la Morgana la Rege, si viceversa.
- Tata, daca ni s-a alaturat inseamna ca doreste companie in timpul micului dejun. Sa o lasam.ii propuse Printul, zambind putin fortat.

Morgana sorbi putin din vinul de pe masa, avand grija sa zambeasca gales fiecarui cavaler cu bani din camera.
- Am fost chemata, Uther. Nu doresc compania nimanui care nu si-ar dori-o de bunavoie.
Era constienta de priviriile care-i muscau din carne, dorinta urla din toti. Putea simti asta, la fel cum simtea uneori tristetea sau pericolul. Insa in aer nu erau sentimente pure de iubire, ca in baladele pentru copii, ci pofte carnale, care de mai de care mai intunecate. Morgana zambi, ganindu-se pentru prima oara ca poate nu-si alese deloc rau locul unde sa loveasca inima dinastiei Pendragon.

Merlin se aseza cand o vazu pe Morgana si se ridica la intrebarea regelui.
-Eu am chemat-o. E parte din familia noastra! Si cred ca ar trebui sa participe de acum in colo la micul dejun. Incepand de azi.
Ridica tonul fara sa vrea, apoi continua pe un ton calm:
-De ce? Este vreo problema?

Uther il privi inexpresiv timp de cateva clipe, apoi se uita in alta parte. Nu avea ce sa spuna aici, in fata supusilor lui. Nu putea sa spuna ce gandea, ceea ce Merlin stia ca gandea. Barbatul avuse mereu o siretenie aparte, care, cand era in favoarea Regelui, lui Uther ii convenea. Insa deseori nu era.
- E vorba despre un blestemat de mic-dejun, nu-i asa? De ce s-o ridicam la problema de rang statal? Stai jos Merlin, si mananca.

Inainte sa se aseze, Merlin se indrepta spre Morgana, si ii dadu un trandafir rosu care era in contrast cu pielea ei palida. Nu vroia sa se uite in jur la reactii ,sau la soapte sau chiar la privirile tuturor.
Se aseza si el si astepta sa vina pajii cu mancarea.

Morgana nu-si putea retina un zambet, dar nici nu trebuia sa si-l retina. Mai bine asta, decat sa se vada cat era de uimita. Ii zambi lui Merlin cu ochii ei negri ca noaptea, si isi atinse trandafirul de piept. Aparent de inima, desi stia ca barbatul se uitase la altceva.
Nu se asteptase la asta ; si-o recunostea cu modestie sincera. Chiar la asa ceva nu se astepta. Il crezuse mereu pe barbat unul din putinii asupra carora nu-si putea arunca farmecele. Niciun fel de farmece. Il crezuse atat de controversat, de misterios, poate chiar o posibila amenintare. Insa acum stia ca nu era decat un barbat la fel ca oricare altul. Poate putin mai batran, desi parea la fel de tanar ca si ea, cu parul lui negru lucios, si ochii albastri, inteligenti. Niciun rid nu ii brazda fata, desi intreaga lui persoana aborda o intelepciune pe care numai varsta inaintata putea sa i-o confere. Varsta, sau ... altceva. Secretul lui. Secretul ei. Secretul lor, desi nici unul nu stia sigur de existenta celuilalt.

Merlin lua o inghititura din vin si o privi pe Morgana pe sub sprancene. NU stiu daca ea observa, dar oricum nu ii pasa. Ii placea sa o admire. Simtea ca era ceva special la ea si avusese un motiv cand spuse ca aceasta dimineata era una speciala, desi nimeni nu a inteles ce a vrut sa zica, si era fericit din cauza asta. Se gandi ca, daca se preface ca Morgana chiar il interesa, atunci ea ii va zice mai devreme sau mai tarziu ce era ea de fapt. Se ridica in picioare.
-Propun un toast! Pentru noua membra a familiei regale!
Ii oferi Morganei un zambet fermecator in timp ce astepta ca toata lumea sa se ridice pentru toast.

Arthur rase cu o veselie putin fortata, si toasta:
- Pentru o noua membra!
Bau, apoi puse repede pocalul jos ca si cum ar fi fost otravit. Se intoarse spre tatal sau si ii sopti:
- Asta ar fi primul toast pentru o nou venita, desi a venit acum cativa ani. Asa este, tata?il intreba, desi stia raspunsul.

Uther Pendragon isi inclesta degetele pe pahar. In urma cu cinci ani zambise ca sa pastreze mascarada, dar cinci ani insemnasera mult pentru el. Facusera diferenta de la tanar la batran. Asa ca acum nu putea doar sa zambeasca ca un bufon, acceptand senin ca lucrurile se miscau fara stirea si voia lui. Se ridica in picioare.
- Destul acum. Mi-e teama ca masa s-a incheiat.
Servitorii se inclinara si parasira camerele, si la fel facura si putinii supusi apropiati care mancau cu ei. Dupa ce Uther auzi doar sunetul usilor inchise, statu cateva clipe in tacerea de mormant.
- Si tu, Arthur. Si tu. Pleaca.

Merlin se ridica in picioare. Acum nu mai putu. Cu 4 cuvinte, i se stricara lui planurile. Il prinse pe Uther de mana, pentru un moment uitand de statutul lui, si ii spuse la ureche:
-Ce crezi ca faci? Nu poti opri micul dejun doar pentru ca fiica ta s-a decis sa ni se alature! Uther, este strigator la cer!
Arunca o privire inspre Morgana si ii zambi.
-Imi pare rau, domnisoara Morgana, nu stiam ca tatal dumneavoastra ca reactiona in acest mod.
Ii arunca o privire fulgeratoare lui Uther, dupa care ii zambi din nou Moraganei.

Uther se ridica in picioare, izbind cu pumnul in masa grea.
- Grija mare acum, Merlin, grija acum! De dragul prieteniei dintre noi, incerc sa ma prefac de-un timp ca nu vad cum imi regulezi fica vitrega din priviri, dar grija acum! Deja incep sa imi pierd ceva ce n-am avut niciodata prea mult!

-Rabdarea? spuse pe un ton cinic. Dupa cum ai spus, nu ai avut-o niciodata.
Ii zambi ironici si stranse pumnul sub masa ca sa nu explodeze de nervi.

Uther marai mai mult ca un animal salbatic decat ca Regele Camelotului, si il fixa cu o privire grava pe Merlin.
- Nu, nu rabdarea, ci mila! Indurarea ma faci s-o pierd, vrajitorule, nu cumpatul! Mare grija am zis, si-o zic din nou o singura data, caci stiu ce esti! Ti-am inghitit asta in ultimii cincisprezece ani de cand esti mana mea dreapta, dar deja atinge o limita. Si mila mea piere, vrajitorule, ai inteles?

La auzul cuvantului "vrajitor" incremeni. Nu era surprins de cuvintele regelui. Il fulgera cu privirea apoi incuvinta. Se apropie de Morgana:
-Stiu ca te-ai saturat de atata scandal. Si stiu si ca iti e foame. Haide sa luam micul dejun in gradina, unde nu exista oameni care s-au trezit cu fata la cearsaf. Arunca o privire spre Uther cand spuse ultimele cuvinte.
O lua pe Morgana de brat si ii zambi.

Morgana rase in gandul ei si incerca sa se linisteasca. Oh, vai, asta merge mai bine decat m-am gandit vreodata. Facu o plecaciune si zambi fulgerator.
- Desigur. Haide in gradina.
Se indrepta hotarata spre usa, inca razand in sinea ei, dar ceva o opri. Uther.
- Morgana. Asculta-ma bine : marita-te cu Merlin, si totul va fi al tau.
O tacere se lasa pentru cateva secunde.
- In afara de propriul suflet.

Merlin o trase pe Morgana si inchise usile in urma lor.
-Nu il asculta. Uther stie sa vorbeasca, dar nu stie ce sa vorbeasca.

Morgana se apropie de Merlin atat de aproape incat buzele ei le atingeau pe ale lui.
- Deci negi asta? Negi ca mi-ai fura sufletul, sau negi ca esti un vrajitor?
Se apropie mai tare de el, lipindu-l cu spatele de usa, si zambi.

Merlin o saruta usor pe buze, dupa care se daduse de langa perete.
-Ambele, ii spuse pe un ton triumfator.
Apoi o lipi pe ea de perete si ii zambi.
-Dar tu? Nu pot sa cred ca il crezi pe Uther. Tu nu ai trait cu el foarte mult timp. Prin urmare, nu ai de unde sa sti ce cuvinte scoate cand este nervos. Ma crede un vrajitor cand il contrazic, sau cand eu am dreptate.
O privi in ochi si incerca sa foloseasca o vraja ca sa il creada. O saruta usor pe buze, ca vraja sa isi faca efectul.

Morgana il privi uimita. Tocmai incerca sa foloseasca un farmec pe ea? Pe ea?! Omul asta nu stia spre ce se indreapta sau cu ce viteza mortala.
Isi infipse unghiile in pipetul lui pana la sange, si se apropie de urechea lui.
- Nu mai incerca sa faci asta vreodata. Cat despre cine sunt eu sau ce cred ... in locul tau n-as vrea sa aflu niciodata.
Isi rasuci rochia si se indeparta, stergandu-se de sange pe materialul moale.

Merlin fugi dupa ea si o prinse de brat.
-Si cum ramane cu micul dejun? Gradina e in cealalta parte a curtii?
Ii zambi si o lua de brat.

Uther isi aseza mainile pe masa, incercand sa gandeasca. Cum de nu il banuise pe Merlin si Morgana? Facuse fel si fel de combinatii, care mai aiurite, prin care Morgana ar unelti impotriva tronului, dar niciodata nu se gandise la Merlin si Morgana. Un vrajitor si o femeie cu intuneric in loc de suflet. Ce mai pereche!
Si totusi, Uther nu se putea abtine sa nu rasufle usurat. Mereu crezuse... in adancul sufletului lui, se temuse ca Arthur avea sa se indragosteasca de sora lui vitrega. Femeile Le Fay inebuneau mintea oricui, si Uther o stia cel ma bine. Dar acum ca vrajitorul o luase ... . Nu stia. Nu stia cum era mai bine, cum era mai rau. Trebuia sa stea si sa astepte.
Iar timpul va rezolva totul.

Merlin o privea pe Morgana. Astepta un raspuns, dar nu vroia sa fie un refuz. Sau nu putea sa fie un refuz.
-Haide, cu tot ce s-a intamplat oricui i-ar fi foame. Sa mergem sa luam micul dejuns in curte. Si mai povestim noi si despre Uther, daca vrei.
O trase un pic de brat, sperand sa mearga, si sa il accepte.

- N-ai de gand sa renunti niciodata, nu-i asa? Ar trebui sa o faci. Nu sunt inca in viata ca sa flirtez si ca sa ma bucur de soare, iubire si copii. Chiar nu-ti dai seama? Uther mi-a dat o sansa cand m-a lasat sa traiesc, in ciuda secretului care a inconjurat nasterea mea, dar a facut o greseala. N-am de gand s-o irosesc. Si altcineva mi-a dat o alta sansa. Sti despre cine vorbesc. Ea m-a salvat, Ea, cea pe care tu refuzi s-o accepti ca parte din tine. Nu o sa renunti niciodata.... . Incerci sa ma faci sa cred ca nu vrei sa afli cine sunt, dar eu stiu deja cine esti tu. Ce esti tu. Si asta, lucrul care esti, lucrul care-l ai, imi sta in cale. Ma impiedica sa-mi implinesc scopul pentru care inca traiesc.

Arthur isi dezlipi privirile de la geamul colorat in zeci de mozaicuri minuscule, apoi se ridica si iesi din camera, cu o sabie perfect lustruita in mana.
Cobora treptele in graba si dadu sa mearga pe terenul de antrenament, cand ii vazu pe Merlin si pe Morgana. Se indrepta cu un mers princiar spre ei, ca si cum nimic nu l-ar fi oprit sa aiba la picioare lumea intreaga. Cand ajunse langa ei, le zambi calduros amandurora.
- Sper ca tatal meu nu s-a purtat prea aspru cu voi. Mai ales cu tine, Morgana. As putea sa spun ca Merlin e obisnuit cu comportamentul tatalui meu.

Merlin il ignora complet pe Arthur, si o trase pe Morgana langa zid.
-Nu, Morgana, nu sti ce sunt sau cine sunt. Si nu am niciun lucru pe care tu nu il ai.
Ii zambi triumfator, iar mana lui cobri in jos pe antebratul ei.
-Si tu nu ma cunosti. Eu sunt pentru tine un al doilea tata. Sa nu uiti asta! Din toate punctele de vedere. Si nu iti convine sa nu mai ai alaturi. Pentru ca vor veni vremuri grele.
Ii dadu drumu si se indeparta. Trecu pe langa Arthur, isi pleca un pic capul, si trecu mai departe, lasandu-l cu ochii in soare. Zambi pentru el si intra in castel, unde avea sa discute cu Uther.