Acasa
Ultimele imagini
Căutare
Înregistrare
Conectare
Taxiul mergea incet, foarte incet, dar avand in vedere ca afara ploua torrential nu se putea plange.
Dupa micul dejun ce il revigorase si il trezise putin dupa ce vazuse de dimineata, se duse direct la sectie pentru a afla identitatea fetei. Abigail Campbell era colega lui de peste 3 ani si desi statea mai mereu la birou, ajutorul ei fusese de nepretuit in destule cazuri. Avea 28 de ani, absolventa a unei prestigioase Academii de Politie, era inalta, blonda, desi ca toti blonzii incepuse sa i se inchida la culoare, si avea o fata intotdeauna voioasa si zambitoare. Desi era duminica, Abby lucra ca deobicei in plus, din lipsa de ocupatie banuia el, dar nu comenta, pentru ca ea muncea din greu si pastra totusi acea atitudine vesela o admira si o respecta, fiind printre putii pe care William Howard ii numea prieteni. Ii dadu poza si o ruga sa il anunte de indata ce afla cine era, era prea obosit si avea nevoie de putin somn. Somnul, ce se prelungise pana dupa-amiaza, ii fusese intrerupt de taraitul telefonului prin care Abby ii comunica adresa tinerei.
Lilly Ashwood era o fata simpla, o florareasa, ce provenea dintr-o familie la fel de simpla din provincie. Se mutase cu cativa ani in urma in oras si isi deschisese o florarie ce parea sa mearga foarte bine. Avea doar 26 de ani si se descurca foarte bine de una singura.
Ajunse la blocul in care traia tanara, relativ departe de floraria ei. Urca scarile si suna la sonerie.
- Buna ziua, cu ce va pot ajuta?
William Howard ramase inmarmurit. Nu avusese niciodata prea mare success la fete, dar putea recunoaste o fata frumoasa atunci cand o vedea, iar Lilly Ashwood era una dintre cele mai frumoase fete pe care le vazuse vreodata. Parul ei castaniu curgea precum cea mai fina ciocolata peste umerii ei si peste formele voluptoase ale sanilor, incadrandu-i fata intr-o rama perfecta. Buzele carnoase si roz pareau a fi niste flori de ciresi in plina primavara. Dar ochii, ochii aceia il captivasera. Caprui precum frunzele de toamna, precum pamantul si scoarta copacilor, ascundeau putere, curaj si o dorinta de viata nemaivazuta.
- Va simtiti bine domnule?
- Da, ma scuzati. Sunt detectivul William Howard.
- Incantata, cu ce va pot fi de folos?
- Problema este mai delicata. Daca imi permiteti sa intru, putem sta jos.
- Ce mai stiti despre John? Intreba Will in timp ce lua loc pe fotoliu.
- Nu am mai vorbit de 2 zile, dar aseara spunea ca vine pe la mine. Probabil a avut o problema cu mama lui, niciodata nu a fost de acord cu relatia noastra, desi nu mi-a spus-o niciodata.
- John a plecat aseara spre dumneavoastra, insa nu a mai ajuns. I-am descoperit trupul neinsufletit in aceasta dimineata in Parc.
- Ce?? Doamne… Nu, John… nu se poate…John…
Trecuse prin situatiile astea de o gramada de ori, iar cea mai buna optiune era sa o lase sa planga. Plangea incet, varsa lacrimi multe, dar o facea sincer, se simtea ca il iubise nespus pe tanarul ce murise. Ajunsese sa faca diferenta intre rudele si prietenii sinceri ai unei victime dupa cum plangeau, desi asta nu era un lucru care sa sugereze suspiciunea asupra persoanei. Asteptand in liniste ca ea sa planga isi trecu privirea prin camera. Apartamentul era decorat cu bun gust, dar ceea ce facea totul extraordinar erau florile. Nu erau doar aruncate prin casa, erau frumos aranajate si potrivite pentru a creea o stare de calm si relaxare, imprastiind in acelasi timp miresmele exotice sau deja cunoscute. Insa ceea ce ii atrase atentia in mod special era crinul imperial ce trona pe mica masuta din fata lui. Privind floarea cea rara din fata sa, ii trecu prin minte un gand neasteptat. Fata semana cu crinul, era precum crinul. Numele ei se regasea in cel al florii si desi erau foarte diferite, castaniul ei si albul crinului, ambele erau pure si nobile, radiind aceeasi putere si aceleasi sentimente. Daca acest crin imperial era cea mai rara si cea mai nobila intre flori, atunci Lilly Ashwood era cea mai rara si mai frumoasa fata. Un miros ciudat si dulce parea ca se imprastie dinspre crin, un parfum atat de slab, dar atat de intens.
- Poftiti batista mea.
- Va multumesc, spuse domnisoara Ashwood stergandu-si lacrimile.
- Daca nu va simtiti in stare sa vorbiti, pot reveni altadata.
- Nu, nu. Vreau sa stiu tot despre el. Cum s-a intamplat?
- Dupa cum spuneam, l-am gasit in Parc de dimineata. Nu exista urme de lupta, rani sau ceva care ar putea arata cauza mortii.
- John, doamne…
- Dar va asigur ca facem tot ce putem. Aveti promisiunea mea ca voi face tot ce pot pentru a afla adevarul.
- Multumesc.
- V-as ruga sa imi povestiti despre John, cine erau prietenii lui, relatia cu familia, cu dumneavoastra. Tot ce puteti spune.
- Orice, atata timp cat va ajuta la deslusirea adevarului.
Howard scoase apoi un carnetel si nota tot ce ii povesti Lilly. Discutia dura mai mult de o ora si deja se facea tarziu, desi amanase cat putea de mult clipa pentru a mai putea sorbi din frumusetea ei.
- Va multumesc pentru informatii. Va voi anunta de indata ce aflu ceva.
- Va multumesc si eu.
- La revedere si o seara buna.
- La fel si dumneavoastra.
Chema un taxi si se duse spre casa. Senzatia de placere oferita de apartamentul fetei se minimizase deja de cand iesise din bloc, dar inca nu putea scapa de sentimentul ca fata avusese un efect nebanuit asupra lui. Era foarte frumoasa intradevar, dar parca totusi ceva nu era atat de perfect cum parea si tot nu putea sa uite parfumul acela imbatator. Ajunse acasa si scotandu-si carnetelul incepu sa analizeze toate informatiile pe care le aflase de la Lilly. Se parea ca John avea un prieten foarte bun, Adam, alaturi de care acesta petrecea cea mai mare parte din timpul in care nu se afla cu ea. Erau clienti fideli ai unui pub select din preajma parcului, asa ca acolo era un loc bun din care sa inceapa investigatiile. Deasemenea trebuia sa discute si cu mama victimei, intotdeauna era bine sa stii mai parerea familiei si nu de multe ori chiar unul din membri era vinovatul. Urma sa lamureasca toate aceste probleme maine dimineata, cand va fi scapat de oboseala acelei zile si de senzatia ciudata de la intalnirea cu fata. Un somn bun era tot ce ii trebuia…
Dupa micul dejun ce il revigorase si il trezise putin dupa ce vazuse de dimineata, se duse direct la sectie pentru a afla identitatea fetei. Abigail Campbell era colega lui de peste 3 ani si desi statea mai mereu la birou, ajutorul ei fusese de nepretuit in destule cazuri. Avea 28 de ani, absolventa a unei prestigioase Academii de Politie, era inalta, blonda, desi ca toti blonzii incepuse sa i se inchida la culoare, si avea o fata intotdeauna voioasa si zambitoare. Desi era duminica, Abby lucra ca deobicei in plus, din lipsa de ocupatie banuia el, dar nu comenta, pentru ca ea muncea din greu si pastra totusi acea atitudine vesela o admira si o respecta, fiind printre putii pe care William Howard ii numea prieteni. Ii dadu poza si o ruga sa il anunte de indata ce afla cine era, era prea obosit si avea nevoie de putin somn. Somnul, ce se prelungise pana dupa-amiaza, ii fusese intrerupt de taraitul telefonului prin care Abby ii comunica adresa tinerei.
Lilly Ashwood era o fata simpla, o florareasa, ce provenea dintr-o familie la fel de simpla din provincie. Se mutase cu cativa ani in urma in oras si isi deschisese o florarie ce parea sa mearga foarte bine. Avea doar 26 de ani si se descurca foarte bine de una singura.
Ajunse la blocul in care traia tanara, relativ departe de floraria ei. Urca scarile si suna la sonerie.
- Buna ziua, cu ce va pot ajuta?
William Howard ramase inmarmurit. Nu avusese niciodata prea mare success la fete, dar putea recunoaste o fata frumoasa atunci cand o vedea, iar Lilly Ashwood era una dintre cele mai frumoase fete pe care le vazuse vreodata. Parul ei castaniu curgea precum cea mai fina ciocolata peste umerii ei si peste formele voluptoase ale sanilor, incadrandu-i fata intr-o rama perfecta. Buzele carnoase si roz pareau a fi niste flori de ciresi in plina primavara. Dar ochii, ochii aceia il captivasera. Caprui precum frunzele de toamna, precum pamantul si scoarta copacilor, ascundeau putere, curaj si o dorinta de viata nemaivazuta.
- Va simtiti bine domnule?
- Da, ma scuzati. Sunt detectivul William Howard.
- Incantata, cu ce va pot fi de folos?
- Problema este mai delicata. Daca imi permiteti sa intru, putem sta jos.
- Ce mai stiti despre John? Intreba Will in timp ce lua loc pe fotoliu.
- Nu am mai vorbit de 2 zile, dar aseara spunea ca vine pe la mine. Probabil a avut o problema cu mama lui, niciodata nu a fost de acord cu relatia noastra, desi nu mi-a spus-o niciodata.
- John a plecat aseara spre dumneavoastra, insa nu a mai ajuns. I-am descoperit trupul neinsufletit in aceasta dimineata in Parc.
- Ce?? Doamne… Nu, John… nu se poate…John…
Trecuse prin situatiile astea de o gramada de ori, iar cea mai buna optiune era sa o lase sa planga. Plangea incet, varsa lacrimi multe, dar o facea sincer, se simtea ca il iubise nespus pe tanarul ce murise. Ajunsese sa faca diferenta intre rudele si prietenii sinceri ai unei victime dupa cum plangeau, desi asta nu era un lucru care sa sugereze suspiciunea asupra persoanei. Asteptand in liniste ca ea sa planga isi trecu privirea prin camera. Apartamentul era decorat cu bun gust, dar ceea ce facea totul extraordinar erau florile. Nu erau doar aruncate prin casa, erau frumos aranajate si potrivite pentru a creea o stare de calm si relaxare, imprastiind in acelasi timp miresmele exotice sau deja cunoscute. Insa ceea ce ii atrase atentia in mod special era crinul imperial ce trona pe mica masuta din fata lui. Privind floarea cea rara din fata sa, ii trecu prin minte un gand neasteptat. Fata semana cu crinul, era precum crinul. Numele ei se regasea in cel al florii si desi erau foarte diferite, castaniul ei si albul crinului, ambele erau pure si nobile, radiind aceeasi putere si aceleasi sentimente. Daca acest crin imperial era cea mai rara si cea mai nobila intre flori, atunci Lilly Ashwood era cea mai rara si mai frumoasa fata. Un miros ciudat si dulce parea ca se imprastie dinspre crin, un parfum atat de slab, dar atat de intens.
- Poftiti batista mea.
- Va multumesc, spuse domnisoara Ashwood stergandu-si lacrimile.
- Daca nu va simtiti in stare sa vorbiti, pot reveni altadata.
- Nu, nu. Vreau sa stiu tot despre el. Cum s-a intamplat?
- Dupa cum spuneam, l-am gasit in Parc de dimineata. Nu exista urme de lupta, rani sau ceva care ar putea arata cauza mortii.
- John, doamne…
- Dar va asigur ca facem tot ce putem. Aveti promisiunea mea ca voi face tot ce pot pentru a afla adevarul.
- Multumesc.
- V-as ruga sa imi povestiti despre John, cine erau prietenii lui, relatia cu familia, cu dumneavoastra. Tot ce puteti spune.
- Orice, atata timp cat va ajuta la deslusirea adevarului.
Howard scoase apoi un carnetel si nota tot ce ii povesti Lilly. Discutia dura mai mult de o ora si deja se facea tarziu, desi amanase cat putea de mult clipa pentru a mai putea sorbi din frumusetea ei.
- Va multumesc pentru informatii. Va voi anunta de indata ce aflu ceva.
- Va multumesc si eu.
- La revedere si o seara buna.
- La fel si dumneavoastra.
Chema un taxi si se duse spre casa. Senzatia de placere oferita de apartamentul fetei se minimizase deja de cand iesise din bloc, dar inca nu putea scapa de sentimentul ca fata avusese un efect nebanuit asupra lui. Era foarte frumoasa intradevar, dar parca totusi ceva nu era atat de perfect cum parea si tot nu putea sa uite parfumul acela imbatator. Ajunse acasa si scotandu-si carnetelul incepu sa analizeze toate informatiile pe care le aflase de la Lilly. Se parea ca John avea un prieten foarte bun, Adam, alaturi de care acesta petrecea cea mai mare parte din timpul in care nu se afla cu ea. Erau clienti fideli ai unui pub select din preajma parcului, asa ca acolo era un loc bun din care sa inceapa investigatiile. Deasemenea trebuia sa discute si cu mama victimei, intotdeauna era bine sa stii mai parerea familiei si nu de multe ori chiar unul din membri era vinovatul. Urma sa lamureasca toate aceste probleme maine dimineata, cand va fi scapat de oboseala acelei zile si de senzatia ciudata de la intalnirea cu fata. Un somn bun era tot ce ii trebuia…