Pillars of the earth.

Matilda isi tinu rasuflarea, tremurand de frig in camasa subtire de noapte din matase albastra si cu talpile lipite pe podeaua rece de marmura. Isi miji ochii ca sa vada prin crapatura dintre perete si tocul usii de piatra alba, auzind, inainte de toate, cuvintele. Avand grija sa nici nu respire, daramite sa si tipe, incerca sa le inteleaga ; dar orice dubiu fu inlaturat cand vazu lacrimile tatalui ei, Regele Henry Intaiul.
Regele Angliei, atat de puternic cu doar o clipa in urma, parea acum scurs de orice putere. Se prabusi inapoi in scaun, cu mainile tremurandu-i vizibil pe biroul plin de hartii. O calimara se varsa pe halatul de brocart rosu al tatalui ei, dar el nici nu clipi. Un servitor trimise dupa un pahar cu apa cu sare, dar pana si Matila stia ca nu avea sa ajute.
Cu cerneala albastra picurandu-i printre degete, Regele ridica in aer o mana tremurand ca o frunza in vant, si si-o duse cu miscari stangace la ochi. Poate ca vroia sa nu vada pe nimeni - poate credea, la fel cum o facea si Matilda, ca daca el nu vedea pe nimeni, atunci nimeni nu-l putea vedea.
Un vant rece matura intreg castelul - poate ca vreo servitoare neatenta uitase un geam deschis, nimic mai mult, dar in acea clipa, paru esenta intregii scene de cosmar.
- Fiul meu ... . se auzira, ca dupa o vesnicie, cuvintele Regelui. Fiul meu, Printul meu, al tuturor, mostenitorul tronului Angliei, spui ca ... a murit ?
Matilda stranse pleoapele si-si duse mainile la urechi. Dar chiar si asa, auzi raspunsul omului cu care vorbea tatal ei, Episcopul Bigod.
- Da. E mort, Maiestate.

Lady Regan Hamleigh lasa o urma a unui zambet sa-i apara pe buzele rosiatice, in contrast cu pielea-i palida, ca o luna plina. O vazu si pe mica fiica a Regelui si aproape ca-i paru rau pentru ea...Dar nu. Trebuie sa fiu puternica pentru fiul meu. Pentru William.
Isi puse la loc valul din matase neagra, aproape transparenta, pe fata, si pasi pe scari in jos. Se grabi si fugi, dar pasii sai nu se auzeau. Isi amintea cum ii placea sa se prefaca ca este fantoma cand era mica, dar acum nu mai era asa.
Impinse usa si aceasta nici macar nu scartai sub atingerea sa fina.
Inchise la fel de repede cum deschise, apoi isi dadu jos valul si isi lasa parul castaniu rosiatic sa-i cada pe umeri. Arunca valul cat colo si fugi in camera fiului sau, unde mica fiinta pe care o adora dormea in patul cu baldachin. Se strecura in pat langa el si ii cuprinse talia cu mainile, soptindu-i la ureche.
- Acum a sosit momentul tau, William. Si mama va fi alaturi de tine.

Time-skip de 10 ani. Anglia era inca sub domnia Regelui Henry I, desi batran, dar Anarhia statea sa inceapa cu adevarat. Mostenitorul Tronului, William Adelin, fiul Regelui, e mort de un deceniu, iar acum singurii copii sunt Matilda, cea mai tanara fi sora buna a raposatului Print, si Robert de Gloucester, bastardul lui Henry I cu Printesa Celtica Nest Rhys. Poporul domneste in pace, insa roialitatea nu uita, Biserica cu atat mai putin, iar adevarul raboi e pe cale sa inceapa.

Robert de Gloucester ii intinse rochia surorii lui fara sa-i priveasca lenjeria intima - o vazuse de multe ori, si nu-l mai rusina acum, dar nu de asta nu-si intoarse privirea. Ochii lui erau atintiti spre flacarile semnineului, si pletele lungi, saten deschis, aproape blonde, care-l facusera sa semene cu o fata in adolescenta, ii cadeau acum grave pe umeri, incadrandu-i pielea bronzata, ca de maur.
Matilda o imbraca cu un oftat, si-si salta parul auriu peste tiv, aranjandu-si cosita groasa, impletita, sa-i cada pe umar. Robert stia, fara sa se uite inspre ea, ca sora lui isi smucea acum varful pletei, la fel cum facea de fiecare data cand era nervoara, ingrijorata, sau nehotarata - adica aproape tot timpul. Matilda -Maud- nu era femeia care sa duca o viata simpla, lipsita de griji, nu era femeia care sa nu-si puna intrebari, sa nu-si faca planuri, scenarii.
Si totusi, acum ea era cea care-si puse o mana usoara pe umarul lui, si-si lasa incet barbia peste ea, stand cu buzele langa urechea lui. Daca s-ar fi intors cu fata spre ea, Robert ar fi vazut cata blandete putea avea sora lui in priviri - blandete pe care o aratau femeile simple, nu printesele.
Degetele lui le cautara pe ale ei, si desi nu-si ridica privirea din flacarile din fata lui, revenise -macar putin- in prezent.
- Nu a iesit azi din camera, nu-i asa? intreba Matilda cu un calm nobil, dar Robert ii simti tremurul din voce, precum simtea si ritmul intretaiat al pieptului ei cand rosti cuvintele.
- Nu. veni raspunsul lui, clipind incet. Caldura focului ii facuse pleoapele sa stea grele, si ii incetosate mintea mai mult decat era deja. Isi duse o mana la tample, apasandu-si pleoapele cu podul palmei.
- Robert, ti-e bine? zise ea, lasandu-si cosita sa cada inapoi pe umar, acum venita in fata scaunului pe care statea fratele ei, si ingenunche la picioarele lui.
- Da. raspunse el, cu gravitate. Nu. Nu stiu, Matilda, fir-ar sa fie. Este cu adevarat ... . Aniversarea lui Wiliam a venit si-a trecut, si el nu mai vrea sa iasa de acolo. Nu e atat de batran incat sa nu poata conduce, dar poate sa abdice, poate sa ... . Vocea i se franse si trase o gura de aer. Nenorocitul de Stephen are intreaga biserica de partea lui, Dumnezeu sa ma ierte! Daca tata nu face ceva, daca nu ... .
- Shhh. spuse Matilda, incet, cu vocea nu mai sus decat o soapta linistitoare. Stiu, stiu. Totul o sa fie in regula - o sa iasa si o sa conduca din nou, cum a mai facut-o si inainte. Iar ambitiile lui Stephen nu vor fi mai mult decat ambitiile unui fiu de macelar sa devina cavaler. Tronul e al nostru, Robert. Al nostru. Si Sfintii sa ma asculte, dar nicio biserica nu ne poate lua asta.
Maninile ai albe, lungi, ii atinsera genunchii, si Robert ridica ochii spre ea. Ii lua cu blandete fata in maini si o trase spre el, sarutand-o usor pe buze.
- Tronul e al nostru. fu el de accord, cu un zambet.

Regan isi trase rochia liliachie pe ea, cea care ii facea semnul sa fie mai putin observat. Sau cel putin cu asta se consola ea.
Iesi din camera si in drumul ei, saluta cativa domni care o sorbira din priviri. Inainta relaxata pe coridorul lung, apoi urca niste scari in spirala si se opri in fata unei usi duble, stiind ca in spatele ei se aflau Printesa Matilda si Robert de Glouchester. Batu sfioasa la usa, sau cel putin asa vroia sa se inteleaga, apoi isi repeta totul in minte:
- Printesa Matilda, Lord Glouchester. apoi complimentele de rigoare, condoleantele aduse chiar si dupa 10 ani de la moartea printului.
- In drumul meu m-am gandit sa trec pe aici pentru a spune cat de rau imi pare. Sufletul meu simte durere chiar si dupa atata timp.
Apoi urmeaza sa-mi spun propunerea, indulcita, bineinteles. William Lord, cand va ajunge la varsta potrivita. Apoi voi iesi ceremonioasa si imi voi schimba rochia. Dupa aceea ma voi duce la celalalt presupus viitor Rege si ii va canta aceeasi balada dulce.

Matilda isi ascunse ingrijorarea sub un zambet calm, si isi scutura praful de pe rochie in timp ce deschise usa, ca si cum oricine ar fi fost, era neinsemnat pentru ea.
"Si uite, chiar e".
- Lady Hamleigh. saluta ea, sobru si grav, menintandu-si zambetul doar la o linie subtire.
"Ce mai vrea si ea?" se intreba Matilda, smucindu-si usor pleata, cu gandurile purtate la mile departare, in veacuri apuse. Departe de semnul de varsat a lui Hamleigh, departe de dulcegariile ei false, departe chiar si de problema cu Stephen. In mintea ei era o mica fetita cu parul auriu, care si trage picioarele cat de sus poate ca sa incapa pe tronul Angliel - tron scapat doar o clipa din ochii garzilor. In mintea ei era aceeasi fetita, care afla, in aceeasi noapte, ca fratele ei, Mostenitorul, este mort.
"N-oi fi eu cea care a inecat corabia, dar as putea la fel de bine sa fiu. Acum, zarurile au cazut deja. Ramane sa jucam cu ceea ce avem; iar in momentul asta, e viata tatalui meu. Si tronul. Intotdeauna tronul"

Lady Hamleigh zambi fals. Cat putu de fals.
- Printesa Matilda. As vrea sa-mi aduc condoleantele sincere. Chiar si dupa 10 ani de la moartea printului, el va fi intotdeauna regretat si iubit. In drumul meu m-am gandit sa trec pe aici pentru a spune cat de rau imi pare. Sufletul meu simte durere chiar si dupa atata timp. Ma gandeam ca, prin sprijinul la bine si la rau al Casei Hamleigh, fiul meu va ajunge sa va fie slujitorul devotat cand va ajunge la varsta necesara. Va asigur, Printesa, este foarte inteligent si strategic, pentru un copil de varsta lui. o asigura Lady Hamleigh pe Printesa Matilda.

"Daca e fiul tau si nu al unui demon, asa cum se spune, tot nu l-as lua sa ma slujeasca mai aproape de mila distanta".
- Sunt convinsa ca este ... foarte inteligent si strategic. raspunde Matilda obosita, apoi isi indrepta spatele involuntar.
- Lady Hamleigh, despre tatal meu ... ce se spune la Curte?
"Am intrebar, dar nu conteaza, pentru ca de data asta orice minciuna e mai putin groaznica decat adevarul."

Aliena rase cand vazu ca ultimul buchet de flori ii este dat fara vreo plata - parul ei lung, caramiziu, pielea alba si ochii ei vii si albastri culegeau deseori mai multe servicii decat era necesar. Si in plus, mai era si titlul tatalui ei - Bartholomeu, Conte de Winchester. Cand era mica, obisnuia adesea sa uita ca intre parintele ei si regele Henry exista vreo diferenta - mereu de aceeasi parte politica, in aceleasi glume, la fel de bogati si la fel de iubiti de supusi, era greu pentru o minte de copil sa stie ca doar pentru ca semana cu Regele, atributile lui semanau cu ale Regelui si obligatile lui erau cele ale Regelui, asta nu-l facea pe Bartolomeu stapanul Angliei.
Insa acum intelegea, si se bucura ca nu era asa. Regatul nu fusese deloc inecat in veselie in ultima perioada, si daca statea sa-si aminteasca, aproape un deceniu in urma de cand vauzse Regele razand. Se spunea ca era cel mai nefericit om din Anglia - isi parasise toti prietenii, majoritatea datoriilor si orice urma de speranta. Numai tatal ei, Bartolomeu, ii mai ramase alaturi. Impreuna cu Biserica si cu copii Regelui, reusea sa carmeasca tara aproape la fel de bine ca Henry. Insa nu era la fel. Bartolomeu, era, pana la urma, doar un conte.

Lady Hamleigh zambi enigmatic.
- Tatal Maiestatii tale...Nu spun prea multe. Bineinteles, sunt oameni care fac pierderea un avantaj, dar oamenii de la curte...cei cuviosi, credinciosi Coroanei, aceia ii inabusesc.
Zambi din nou.
- Da, Lady Matilda, ii vom inabusi ca pe niste furnici. Nimeni nu are dreptul sa traga foloase de pe urma Maiestatii Sale, Regele.
Lady Hamleigh se inchina, apoi pleca, inainte ca privirile sa o tradeze...
Ceea ce nu s-ar putea intampla niciodata